Comisia Europeană a aprobat proiectul noului gazoduct Trans Adriatic Gas Pipeline (TAP), de peste 3.500 de kilometri, ce ar urma să aducă gaz metan azer din Caspica, pe sub Marea Adriatică, în Europa, într-un terminal proiectat în sudul Italiei. Aceasta pare a fi replica europeană la noul proiect rusesc de gazoduct, anunţat de şeful Gazprom, Alexei Miller, săptămâna trecută. Contrucţia TAP, o versiune simplificată a proiectului eşuat Nabucco, este planificată să înceapă în mai, a afirmat preşedintele companiei energetice azere de stat Socar, Rovnag Abdullayev, citat de Agerpres. Lucrările trebuiau să înceapă în martie, dar au fost amânate la cererea guvernului grec.
În toamna lui 2013, cădea marele proiect european al Gazoductului Nabucco. British Petroleum (BP), membru al consorţiului, era în criză, după dezastrul ecologic provocat în Golful Mexic începând din aprilie 2010, la sonda Deepwater Horizon. Filiala rusească BP a primit un puternic ajutor prin Rosneft, apoi BP a ieşit din Nabucco. Imediat, au început în Bulgaria lucrările la South Stream, până când Comisia Europeană a impus Bulgariei stoparea proiectului. Atunci, BP a intrat în consorţiul TAP.
Din acest consorţiu, cu sediul în Elveţia, fac parte acelaşi British Petroleum, Socar şi Snam, cu câte 20% din acţiuni, apoi Fluxys (19%), Enagas (16%) şi Axpo (5%). Investiţia necesară la TAP e de 5,6 miliarde de euro, din care 2,3 miliarde în Grecia. Există vreo garanţie că BP nu va repeta boicotul de la Nabucco ori că Socar nu e controlată de Gazprom?
Analistul de pieţe energetice Tudor Popescu a precizat că nu. „Nu se ştie cine controlează Azerbaijanul: Rusia, UE sau SUA. Nici cine controlează SOCAR, pentru că Gazprom are un rol important. Gazprom controlează şi consorţiul ce deţine bursa de gaz metan de la Baumgarten, prin NIS (n.n.: Naftna Industrija Srbije), deţinută de Gazprom. Aici se dictează tariful general pe Europa”, a explicat Tudor Popescu pentru România liberă.
De altfel, pe 26 decembrie 2013, Gazprom informa asupra dezvoltării „unui parteneriat strategic”, iar pe 23 mai 2014 gigantul rus anunţa că, împreună cu SOCAR, e determinat să întărească acest parteneriat strategic. Timp de 25 de ani (2020 – 2045), consorţiul TAP va beneficia de regim fiscal specific, printr-un acord cu Grecia. Gazoductul ar transporta din anul 2020 gaze naturale azere în UE, prin Grecia, Albania şi Italia.
Aici sunt alte probleme tipice: Grecia şi Italia joacă la două capete. Gazprom a semnat recent un memorandum cu italienii de la Edison SpA şi grecii de la DEPA, pentru aprovizionarea Europei cu gaz prin Marea Neagră, prin alt gazoduct, controlat de Moscova. Semnatarii ar dori edificarea unei rute a gazului prin Marea Neagră, “via terţe ţări”, din Grecia până în Italia. Părţile ar profita de lucrările Edison şi DEPA la ITGI Poseidon (Turkey – Greece – Italy interconnector).
Dacă lucrările la oricare dintre proiectele acestea vor ajunge la final, oricare din beneficiari se poate trezi că unii dintre acţionari trece de partea rivalului geoeconomic. Spre exemplu, BP, cu pedigree în chestiune din timpurile proiectului Nabucco, poate ieşi din consorţiul TAP.
„Ce s-ar aduce prin TAP, prin sudul Europei, ar reprezenta, din necesarul de gaz european, 50% – 60%, în timp ce Nord Stream aduce cam 30%”, a explicat Tudor Popescu pentru România liberă.
Expertul a subliniat că în prezent Rusia şi Ocidentul se faultează, boicotându-şi reciproc proiectele, aceasta fiind logica cinică a războiului geoeconomic pe care-l trăim: nu vrea nimeni să cedeze porţiunea de monopol pe care o deţine. Tudor Popescu a atras atenţia că „aceasta ţine tariful gazului sus. Problema Rusiei e acum preţul scăzut la petrol, care nu ajută la finanţarea producţiei”.
