18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăVioleta Alexandru, propusă preşedinte al PNL Bucureşti

Violeta Alexandru, propusă preşedinte al PNL Bucureşti

Biroul Executiv al PNL urmează să voteze marţi această propunere.

Violeta Alexandru a deţinut portofoliul Ministerului pentru consultare publică şi dialog social în Guvernul condus de Dacian Cioloş.

Pe 3 iunie, Cristian Buşoi a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti, în urma rezultatelor slabe obţinute la alegerile europarlamentare de organizaţia bucureşteană.

În aceeaşi zi, Biroul Politic Naţional al PNL a decis dizolvarea conducerilor organizaţiei PNL Bucureşti şi a celor şase organizaţii de sector. De asemenea, conducerea PNL a decis mandatarea preşedintelui liberalilor, Ludovic Orban, ca în termen de două săptămâni să facă propuneri pentru conducerea filialelor PNL Bucureşti şi a celor de sectoare.

„Dacă ar fi Violeta Alexandru nu pot fi decât încântat. Violeta a activat în societatea civilă mult timp, am lucrat în campanie, a fost unul dintre oamenii-cheie din campania pentru Bucureşti, a muncit fantastic door to door și la întâlnirile televizate. E un om foarte valoros. Putea fi bine pusă și pe lista de europarlamentare, la forța pe care o are, pentru că e un om foarte bun. A fost alături de Cioloș, după care a venit alături de noi, fiind consilierul domnului Orban și apoi a devenit cred membru la Sectorul 1”, a declarat Rareş Bogdan pentru Digi24.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă