metropotam.ro, designul e pe o estetica "industrial". Intr-o perioada in care cluburile abuzeaza de minimalism sau de glam-ul pop-art, "El Dictator" a devenit primul club care foloseste acest stil nelinistitor. Estetica industriala e atent "inscenata", pusa in forme: localul e la subsol, iar intrarea nu se face printr-o cladire, ci, ca-ntr-un buncar, direct de afara, pe niste trepte care coboara intr-un subsol.

 

Interiorul nu e nici el de tip hala, ci contine o multime de incaperi. Stilul industrial mizeaza in special pe forme masive de metal

si beton, pentru a sugera raceala terifianta a dezumanizarii: masutele din bar sunt blocuri masive de ciment, turnate direct pe podea; la bar sunt niste sculpturi de metal cu forme bizare, mecanomorfe, semnate de Marius. Fiecare incapere este dedicata unui dictator din secolul 20: Ceausescu, Pinochet, Stalin, Mao, Saddam Hussein, Mussolini si Hitler. Din cate stiu, folosirea in scopuri comerciale a imaginii lui Hitler e interzisa; argumentatia managerilor e ca localul se vrea "un muzeu al dictaturii"; nu stiu daca un evreu s-ar lasa convins de acest argument. Pe de alta parte, industrialul, ca stil, impartaseste o fascinatie secreta pentru formele dezumanizante ale esteticilor totalitare, indiferent din ce zona ideologica vin. Portretele sunt gravate in metal, reproducand imagini din iconografia oficiala a regimului in discutie, fiind insotite de sloganuri in limba statului.

 

Mao, de pilda, este infatisat in celebra camasa neagra, cu raze rosii care emerg din bustul lui: efectul, potentat de cvasiintunericul din club, e direct terifiant. Muzica, din pacate, evadeaza din concept, fiind playlist-ul mai siropel din toate cluburile El Comandante (aici, cu un touch jazzy si poate ceva mai electro), insa in Bucuresti, se stie asta, nu exista un public consistent pe industrial sau noise. Preturile sunt cele din retea, cu 7 lei berea.