20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialDragnea: Miliarde de lei rămân necheltuiţi la guvernul tehnocrat

Dragnea: Miliarde de lei rămân necheltuiţi la guvernul tehnocrat

Miliarde de lei rămân necheltuiţi la actualul guvern tehnocrat, iar premierul Dacian Cioloş explică lipsa investiţiilor prin faptul că face economii, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seara, la postul de televiziune B1.

'În 2016 suntem în situaţia în care 19 miliarde de lei din 38 de miliarde, pe care îi are la dispoziţie guvernul, nu se cheltuie pe investiţii. Miliarde de lei rămân necheltuiţi la guvern. Suntem la deficit bugetar 0,4%, până la 2,5% mai este suficient. (…) Poţi să justifici în orice fel lipsa performanţei, dar dacă stai cu sertarele pline de bani şi spui că nu sunt bani… Sunt miliarde de lei care rămân necheltuiţi', a spus Dragnea.
Potrivit acestuia, în orice altă ţară un premier îşi dădea demisia dacă venea cu explicaţia că a fost econom pentru că nu a făcut investiţii. De exemplu, premierul Cioloş putea să finalizeze autostrăzile, a adăugat liderul PSD.
Dragnea a opinat că există posibilitatea ca la un moment dat un procuror 'să bată la uşă' şi să întrebe de ce nu s-au cheltuit aceşti bani de către actualul guvern.
Liderul social-democraţilor a vorbit şi despre implicarea unor instituţii în campanie în sprijinul guvernului tehnocrat. 'Am văzut o implicare a BEI în campania electorală, de partea guvernului, un reprezentant al BEI a semnat cu mare fast un contract la Ministerul Sănătăţii, nu am înţeles exact pentru ce. (…) Asta nu o să-i ajute, n-au fost în stare într-un an să facă strategia pe sănătate, care era primul document pe care îl aştepta Comisia Europeană', a spus Dragnea.
Potrivit acestuia, 'este foarte greu să crezi că românii vor avea încredere în tine când tu le propui salarii mici, pensii mici (…) în situaţia în care avem o oportunitate uriaşă, să înceapă România să devină un hub nu numai energetic, ci şi un hub economic în zonă. UE discută acum ca deficitele să fie folosite la maxim pentru dezvoltare'. 
Liviu Dragnea a amintit că în 2016 nicio firmă românească nu a primit ajutor de la stat. 'Ajutoarele de stat anul acesta au fost doar la firme străine. Eu nu am o problemă, nu am nimic împotriva multinaţionalelor, e bine să vină cât mai multe, dar capitalul românesc nu trebuie să fie omorât (…) ca să rămânem o ţară numai de consumatori', a arătat preşedintele social-democraţilor. 
PSD propune înfiinţarea unui minister al companiilor şi, de asemenea, va introduce la instituţiile de control noţiunea de prevenţie înainte de aplicarea unor măsuri punitive firmelor. 'România nu e o ţară de hoţi, de evazionişti, nu putem să vrem să avem o ţară bogată şi oricine are o firmă mică, sau mare şi dacă intră pe uşă cineva de la o instituţie de control să nu ştie cum se finalizează acel control. (…) Sunt oameni de afaceri români care doresc să-şi vândă afacerile de aici şi să plece în străinătate', a spus Dragnea. 
Liderul PSD a subliniat că principalul obiectiv al partidului este creşterea clasei de mijloc şi aceasta se poate realiza prin creşterea numărului de români care depăşesc un anumit nivel de salarizare. 'Propunerea noastră este pentru salariu minim de 1.450 de lei anul viitor, cu precizarea că orice venit sub 2.000 de lei să aibă impozit pe venit zero', a subliniat Liviu Dragnea, care a adăugat că o creştere a salariului minim va forţa şi creşterea salariilor clasei de mijloc.
El a amintit că principala cauză pentru care au plecat românii din ţară o reprezintă nivelul de salarizare şi a precizat că a fost o greşeală prezentarea României ca fiind o ţară atractivă pentru investitori datorită salariilor mici. Potrivit lui Dragnea, pentru ca românii să se întoarcă acasă în primul rând trebuie mărite salariile, apoi trebuie ca România să aibă infrastructură la fel ca în alte ţări, un sistem de educaţie bun, un sistem de sănătate în care oamenii să aibă garanţia că sunt bine trataţi, o birocraţie redusă. 

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă