10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDacian Cioloş își asumă să fie premier în cazul unei majorități PNL-USR...

Dacian Cioloş își asumă să fie premier în cazul unei majorități PNL-USR și le răspunde celor care îl acuză că este nehotărât să intre în lupta politică: Sunt gata să construiesc o guvernare responsabilă

Prim-ministrul României, Dacian Cioloş a scris, pe contul său de Facebook, un mesaj de mulţumire pentru grupările politice PNL şi USR, care şi-au manifestat sprijinul faţă de platforma România 100. Cioloş a mai adăugat că a hotărât să participe activ la construirea unei guvernări responsabile, dacă cele două partide vor forma o majoritate.

“Dincolo de reforme, Guvernul pe care îl conduc a început un alt mod de a guverna: sincer, onest, transparent, atât cu cheltuirea banului public cât și cu luarea deciziilor. Un mod de a guverna așa cum mi l-am dorit de la toți cei care au guvernat țara până acum. Un mod de a guverna de care România are nevoie nu numai ca să se dezvolte, dar și pentru ca românii să recâștige încrederea într-un stat care acționează pentru ei, nu împotriva lor.

Pentru asta am acceptat mandatul de premier într-un guvern independent. Și sunt pregătit să mă angajez și să-mi asum o nouă guvernare pentru continuarea unui astfel de mod de a administra interesul public.

Însă este nevoie de mai mult. Tot ceea ce am făcut în acest an poate fi desfăcut și făcut altfel în câteva luni. Amintiți-vă ce s-a strigat în stradă, în noiembrie 2015. Gândiți-vă unde ne duc corupția, indiferența, minciuna. Din păcate, pașii pe care i-am făcut înainte nu sunt ireversibili.

Pentru ca aceste proiecte bune să continue, viitorul guvern va avea nevoie de susținerea unei majorități politice solide, formată din oameni integri, dedicați interesului țării, în jurul acelorași principii de guvernare. Aceasta este esența Platformei România 100 – un set de valori și direcții clare de acțiune, în care eu cred și pentru care mă angajez după 11 decembrie.

Două dintre partidele care candidează pentru Parlament susțin Platforma România 100. Le mulțumesc pentru asta, le mulțumesc membrilor lor și tuturor celor care vor altceva de la politică. Le mulțumesc pentru ca au înțeles și au avut curajul să își asume valori și principii pentru guvernare, înainte de orice promisiune electorală.

USR este un partid tânăr, purtător de multe speranțe, în plină consolidare, un partid care urmează să dovedească trecerea de la bune intenții la fapte. Un partid nou, cu oameni noi, dintre care, cu câțiva am avut plăcerea să lucrez în guvern anul acesta.

PNL este un partid cu tradiție democratică de aproape un secol, partid care, în ultimul sfert de veac, a trecut prin multiple transformări și evoluții. E un partid pe care îl cunosc destul de bine. Au fost greșeli, dar au fost și momente în care a arătat că se poate transforma pentru a merge înainte. Cred că PNL este partidul care a început să înțeleagă ce așteptați dumneavoastră de la clasa politică și a demarat un proces de schimbare – un prim pas asumat prin eliminarea de pe liste a candidaților cu probleme penale, printr-o infuzie de candidați noi pentru alegerile parlamentare”, a scris Dacian Cioloş.


Citeşte şi: Alina Gorghiu așteaptă de la Cioloș o declarație în care să recunoască meritele PNL

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat marți, că așteaptă o declarație din partea lui Dacian Cioloș în care acesta să precizeze că a acceptat să candideze ca premier din partea liberalilor “pentru că partidul l-a susținut necondiționat la guvern în timp ce PSD-ul cu domnul Dîncu l-au sabotat”.


Şeful Executivului răspunde, în acelaşi mesaj, şi votanţilor care îl acuză că este nehotărât, explicându-le că va continua să-şi țină cuvântul dat și să-şi asume cu bună-credință partea sa de responsabilitate.

“Am văzut că unii se grăbesc să spună că aș fi nehotărât, că nu îmi asum lupta electorală. Dimpotrivă, sunt foarte hotărât. Sunt hotărât sa rămân consecvent credinței pe care o am în viitorul acestei țări, în schimbarea de care ea are nevoie. Sunt hotărât să nu fac compromisuri de dragul vreunei funcții sau doar pentru că „așa se face” în politică. Sunt hotărât să-mi țin cuvântul dat și să-mi asum cu bună-credință partea de responsabilitate care îmi revine.

Democrație înseamnă că guvernarea revine celor pe care-i alegem în Parlament și care reușesc să formeze o majoritate. PNL și USR mi-au propus să mă susțină pentru a continua să conduc Guvernul dacă, împreună, vor susține o majoritate parlamentară.

Votul dumneavoastră din 11 decembrie va spune asta. Dacă răspunsul este pozitiv sunt pregătit și hotărât în decizia ca împreună cu aceste partide și cu toți cei care vor ca România să meargă înainte, să construiesc o guvernare responsabilă, deschisă și onestă pentru următorii 4 ani. Îmi doresc ca integritatea, transparența în cheltuirea resurselor și luarea deciziilor, numirile în funcții în temeiul competenței și profesionalismului, să fie regula, nu excepția sau doar teme de discurs politic.

Sunt gata să mă angajez în acest proiect și deoarece, pentru mine, nu este vorba doar de nevoia de a avea sprijinul unor partide politice pentru a guverna. Este mult mai mult și mult mai important decât atât. Este vorba de a face o alegere clară pentru un nou mod de a face politică și de a guverna. Este vorba de a face o alegere clară între trecut și viitor, pentru o Românie a bunului simț, a respectului pentru munca cinstită și împotriva perpetuării corupției, minciunii și populismului.

Este o alegere pe care vă invit să o facem împreună, toți cei care credem că România nu-și poate permite să se întoarcă la ceea ce a fost”, a concluzionat Dacian Cioloş.


Citeşte şi: Nicuşor Dan: Nu vom face alianţă cu niciunul dintre partidele care îl susţin pe Dacian Cioloş şi vom negocia exclusiv cu primul ministru

Liderul Uniunea Salvaţi România, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, la Suceava, că în condiţiile în care în urma alegerilor va exista o majoritate care să susţină un Guvern Cioloş, USR nu va propune miniştri, dar nici nu va respinge numirea de membrilor săi în Executiv.


 

 

 

 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă