16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialNicușor Dan: Va fi o zi istorică pentru România

Nicușor Dan: Va fi o zi istorică pentru România

Președintele USR, Nicușor Dan, a votat în jurul orei 10,10 la secția din incinta Școlii 279 din București.

"Am votat pentru o nouă clasă politică, am votat pentru un fel mai bun de a face politică. Din ce am discutat cu reprezentanții din teritoriu, am convingerea că astăzi va fi o zi istorică pentru România", a subliniat Nicușor Dan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Inteligența artificială, limitată în alegerile din România. Tot prostia naturală va dicta rezultatele

IlustrațieȘ Marian Avramescu Mulți politicieni și analiști sunt îngrijorați de modul în care inteligența artificială s-ar putea implica în campaniile electorale din acest an,...

Dennis Man şi Valentin Mihăilă vor juca în Serie A! Parma a promovat matematic

Parma, echipa românilor Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a promovat matematic în Serie A, după ce a remizat miercuri în deplasare cu Bari, 1-1,...
Ultima oră
Pe aceeași temă