Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, va prezentam astazi unul dintre cele mai slabite bugete judetene, dupa aplicarea unor retete de in-fometare foarte eficiente. Este vorba despre bugetul de la Alba. Nu are probleme cu celulita, colesterolul sau burta. Este suplu si tras ca prin inel, numai bun de prezentat ca studiu de caz la concursurile de frumusete fiscala.
Dupa cum arata scriptele secrete ale Finantelor publice, cateva sute de firme (dintre care unele in directa cardasie cu politicul) au participat la aceasta actiune in ultimii 16 ani. Unde nu s-a furat, nici nu s-a platit la
stat, unde nu s-a platit la stat, s-a platit la Politie, unde nu s-a platit la Politie, s-a platit la procurori, si asa mai departe. Lantul slabiciunilor a continuat pana la nivelul ultim, unde pana la urma tot s-a platit. De unde stim? Pai pentru ca o furaciune de nivelul asta, nu a avut pana acum si se pare ca nici nu va avea responsabili.
Reteta este foarte simpla: fabrici si uzine inchise, exploatari miniere puse pe butuci, privatizari scandaloase, terenuri de negasit in acte, suveici pentru convertirea banilor publici in masini si vile personale, preluari economice spectaculoase pe pile politice, importuri ilegale, marfuri ieftine travestite in produse de lux, sub ochii Politiei, si devalizari de toate felurile se amesteca toate in aceeasi cratita, se tin la foc mic, dupa care se presara niste spagi si se servesc reci, pe stomacul gol, somerilor de la Zlatna, Baia de Aries, Aiud, Ocna Mures, Cugir si din alte zone.
Pe langa simplitate, reteta mai are si avantajul de a fi foarte eficienta pe termen lung. Slabiciunea bugetului tine ani de zile, fara efecte secundare, fara dureri de cap si fara ca cineva sa se gandeasca daca asa e normal sau nu.
Sa ne imaginam ca toate acestea ar fi preparate de aceeasi echipa de bucatari, fiecare cu propriul sau domeniu, dar care impreuna fac o echipa de nebatut. Trupa de la bucatarie s-a consolidat in timp, a devenit profesionista in jungla capitalista, desi e alcatuita din oameni care au invatat cum se face o omleta din 2 oua la care folosesti patru, pe vremea comunismului.
Afacerile mici sunt pasate fraierilor, care sunt transformati in trofee ale politiei si Justitiei. Desi se observa cum in ultima vreme nici macar fraierii nu mai cad la nivel local. Ideea de baza este asocierea, pe principiul ca ceea ce pot face toti deodata pentru secatuirea banilor publici nu o sa poata niciodata unul singur.
Si ar mai fi ceva: vina colectiva (acolo unde e cazul unei constiinte mai rusionase) e mai usor de suportat.
Cam asa stau lucrurile la Alba. Va invitam sa aplicati aceleasi metode si la dumneavoastra in judet...