Seasons si Piccolo Mondo. La capatul celalalt, de jos, avem restaurante cvasi-fast-food (Coltul Verde) sau mastodonti mosteniti din anii ’90 (Blida). Cum trei restaurante au acumulat acelasi punctaj (Coltul Verde, Abu Abdu si Tripoli), ceea ce a decis intre ele a fost calitatea bucatariei.

Resturantele arabesti au fost printre primele cu profil exotic aparute in Romania dupa ’90. Cand apele au inceput sa se separe, iar eticheta de bucatarie "arabeasca" s-a profesionalizat si s-a divizat in bucatarii nationale (turceasca, siriana, persana etc.), brandul care s-a impus a fost cel al restaurantelor libaneze. Ca numar ele surclaseaza orice alt restaurant cu specific inradacinat in Orientul Apropiat – peste 10. Oricum, multe dintre ele au un profil amestecat, meniul libanez fiind amestecat cu cel mediteranean, sirian si – inevitabil – "international". Oricum ar sta lucrurile, aceste restaurante au avantajul ca, spre deosebire de restaurantele italienesti sau chinezesti, bucatarii (sau macar patronii) provin din spatiul arab, motiv pentru care mancarea se apropie de gustul original. Dezavantajul e ca, avand o prezenta atat de veche pe piata, mostenesc metehnele balcanice ale restaurantelor romanesti din anii ’90, ceea ce face o evaluare a lor mai mult decat necesara.

El Bacha Marriott
1Restaurantul are doua locatii, ambele de lux – hotel Marriott si hotel Phoenicia. Meniul este dens si variat – acoperind in egala masura asteptarile carnivorilor, vegetarienilor sau ale gurmanzilor. Exista salate, supe, antreuri, fatteh, specialitati din carne, frigarui, deserturi. Surpriza o constituie specialitatile de peste, un aspect mai putin cunoscut al bucatariei libaneze. Ingredientele sunt proaspete, painea este adusa aburinda, iar pastrama afumata este facuta in stil traditional, "in casa". La aperitive, trebuie neaparat incercate "Babagahouj", o specialitate cu vinete coapte, susan si usturoi -, si salata "Shanklish", cu branza de capra, menta si rosii, stropita cu ulei de masline. Dintre varietatile de humus, se impune "Hummus Snoubar", cu condimente specifice zonei. La felurile principale Kafta (carne de miel tocata) si mai ales cotletele de miel: incredibil de suculente si fragede, patrunse de fum. Ambianta este distinsa si totodata exotica, designul reusind sa recreeze, in interiorul unui mare hotel, atmosfera calda si densa de spatiu oriental, cu tonuri de alb si caramiziu, barne de lemn, arcade si viitralii. Tablourile, care surprind detalii de viata din spatiul musulman, sunt pictate insa in realismul tridimensional european.


Piccolo Mondo
2Dintre restaurantele mai vechi "e singurul care a pastrat calitatea si gustul", dupa cum apreciaza Dan Chisu. Specificul amesteca bucataria libaneza cu cea mediteraneana. Foarte aerisit, cu interioare usor retro, cu scaune de lemn cu spatare inalte, fete de masa si pereti bej. Falafel excelent, bame foarte bune, iar humusul este probabil cel mai bun. Pe de alta parte, este cel mai scump din oras, o masa pentru o persoana urcand spre un milion.


Four Seasons
3"Poate cel mai bun raport calitate/pret", in opinia lui Dan Chisu, care amendeaza insa restaurantul la capitolul ambianta, (nota 7): mic si inghesuit, cu scaune care aproape se ating, in plus tot timpul aglomerat. In rest, atmosfera intima, de restaurant de familie, personal prietenos care iti descrie cu rabdare fiecare fel de mancare. Mancaruri foarte bine gatite (in special humusul, frigaruile de kafka, salata de vinete).


Coin Vert
4"Printre primele restaurante libaneze bune aparute in Bucuresti, insa pe vremea aceea nu avea o concurenta reala", evalueaza Dan Chisu. Restaurantul e simpatic si prietenos, cu preturi rezonabile. Foarte bun falafelul, "mkanek", carnaciori picanti si kabiss, muraturi cu castraveti, napi si masline. Problemele sunt aerisirea si aspectul auster, aducand usor cu o cantina.

El Capitan
5Restaurant vechi, binecunoscut bucurestenilor, a carui locatie originala de pe Nerva Traian s-a inchis, ramanand doar noul sediu de pe Splaiul Unirii. Preturi foarte bune si portii mari, bine gatite. O mentiune speciala pentru airan, humus si tabouleh, dar si pentru platoul El Capitan (scump, pentru gurmanzi), Nu se serveste alcool. Program de take away, pentru cei care vor sa ia mancare libaneza acasa.


Beirut
6Restaurantul nu e foarte primitor, fiind compartimentat in stil vagon. Ambianta e si ea usor kitsch, cu flori de plastic, tablouri cu fructe pe pereti. Preturi surprinzator de mici, care nu trec de 10 lei (cu exceptia celor care contin mai multa carne – kafta, hapsa, arais etc.). Recomandat in special vegetarienilor sau celor care postesc, sectiunea vegana a meniului fiind deosebit de bogata. Nu se servesc bauturi alcoolice.


Tripoli
7Mancare bine gatita, dar portii mici. Humusul excelent, falafelul la fel, iar salata de branza picanta, cea mai buna din oras. Atmosfera inchisa, din cauza lipsei geamurilor, decor kitsch, restaurantul fiind amenajat in locul unui club electro asupra caruia s-a intervenit doar prin niste peisaje de prost gust, pictate direct pe pereti.


Abu Abdu
8Foarte curat, dar cu aspect de fast-food, cu scaune de metal si plastic, gresie pe jos si vitrine cu antreuri. Muzica e arabeasca, se fumeaza narghilea. Profilul amesteca mancarea siriana cu specialitatile libaneze si inevitabilul meniu international. Foarte bune ciorba de linte Adas, cotletul de berbecut si musacaua de legume.


Coltul Verde
9Restuarantele "deschise" situate in interiorul mall-urilor au un aer de fast-food; nici "Coltul Verde" nu face exceptie – Dan Chisu expediindu-l scurt: "Fast-food". Ambianta curata si impersonala, bucatarie stearsa, care nu surprinde prin nimic. Preturile mici sunt echivalate cu niste portii la fel de mici.

Blida
10"Restaurant night club", cu program de dans oriental sustinut de stripteuze. Este deschis inca din ’90 si mosteneste, ca decor, harababura si amatorismul acelor ani – falduri somptuoase pe tavan, sclipici, pereti vopsiti in albastru. Mancarea este relativ scumpa si nu foarte bine gatita. Recomandat doar amatorilor de exotisme.