12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecial80 de copii din Târgu Mureș vor avea apă în școală, de...

80 de copii din Târgu Mureș vor avea apă în școală, de anul acesta

Școala din zona Beșa, de la periferia orașului Târgu Mureș, va avea, din această toamnă, apă și toalete în incita unității, relatează Mediafax. Cei 80 de copii aveau o școală nouă, dar fără canalizare și apă curentă, astfel că erau obligați să învețe în biserică.

Toth Imola, director adjunct la Şcoala 8 din Târgu Mureş, de care aparţin şcoala şi grădiniţa din zonă, spune că administrează două corpuri de clădire de pe strada Remetea din Târgu Mureş şi imobilul din Beşa, care aparţine tot de municipiu şi unde învaţă aproape 80 de copii.

Şcoala şi grădiniţia din Beşa funcţionează într-o clădire construită în 2000, dar care nu avea canalizarea introdusă. Înainte, copiii din Beşa învăţau în clădirea bisericii, aflată în apropiere.

"N-au avut canalizare până în acest an. Anul acesta s-a introdus canalizarea pe stradă, s-a introdus şi la şcoală şi sperăm că acum vom obţine şi autorizaţia sanitară. Până acum aveam provizorie. Toaletele erau în exterior, pentru fete şi băieţi. Apă aveau în interior – apă de fântână, cu hidrofor. În total, aici sunt 77 de copii: două grupe de grădiniţă – una română şi una maghiară – şi trei clase de nivel I-IV, două în maghiară şi una în română, învăţământ simultan", afirmă Toth.

Ea spune că, din cauza condiţiilor de până acum, câţiva dintre copiii din zonă preferau să meargă cu autobuzul, în fiecare zi, la Şcoala 8, cea "centrală".

Potrivit unui material prezentat într-o şedinţă a Colegiului prefectural referitor la stadiul de pregătire a unităţilor şcolare din învăţământul preuniversitar pentru deschiderea anului şcolar, în judeţul Mureş sunt 165 de clădiri care funcţionează cu planuri de conformare şi 61 care au depus documentaţia de obţinere a planului de conformare, iar 981 au autorizaţie de funcţionare. Dintre acestea, şcoala şi grădiniţa din Beşa erau singurele din Târgu Mureş care figurau ca neavând grup sanitar interior.

Cele mai citite

Românii sunt invitați să se angajeze în armată, într-un moment de criză internațională. Un soldat profesionist câștigă peste 5000 de lei net

Deși nu se ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va organiza o nouă campanie de recrutare de soldați și...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...

UNSAR: 8 din 10 şoferi vor să ştie cât a fost valoarea despăgubirii achitate

Opt din zece şoferi (81%) şi-ar dori ca, în cazul în care suferă pagube în accidente rutiere şi sunt despăgubiţi de poliţa RCA a...
Ultima oră
Pe aceeași temă