16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialA început procesul de selecție de noi membri ai CNATDCU

A început procesul de selecție de noi membri ai CNATDCU

Ministerul Educației Naționale (MEN) a lansat procesul de selecție de noi membri ai Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru completarea componenței nominale a acestuia, informează instituția, într-un comunicat de presă.

„În vederea completării componenței nominale a CNATDCU, Ministerul Educației Naționale a lansat procesul de selecție a noilor membri CNATDCU pentru mandatul 2016 — 2020. Aplicațiile candidaților se vor încărca pe platforma www.brainmap.ro pâna la data de 31 martie 2017, ora 24,00, și trebuie să aibă avizul instituției candidatului", precizează Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).

Astfel, pentru completarea CNATDCU pot aplica cercetători și cadre didactice cu experiență proprie de cercetare la nivel înalt, recunoscută în țară și străinătate, dovedită și validată prin realizări specifice și prin îndeplinirea standardelor minime pentru abilitarea în domeniul lor de specialitate.

MEN numește un comitet de selecție format din trei – cinci personalități care analizează aplicațiile depuse și înaintează ministerului o listă cu propuneri pentru componența Consiliului General, a comisiilor de specialitate și a comisiilor de contestații ale CNATDCU. Listele cu propunerile comitetului de selecție vor fi făcute publice în perioada 16 –  20 aprilie.

După finalizarea termenului de consultare publică, noii membri ai Consiliului General, ai comisiilor de specialitate și ai comisiilor de contestații sunt numiți prin ordin al ministrului Educației Naționale.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă