11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAbsolvenţii cu 10 la bacalaureat vor primi câte 3000 de lei

Absolvenţii cu 10 la bacalaureat vor primi câte 3000 de lei

88 de absolvenți de liceu care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015 vor beneficia de câte un stimulent financiar în valoare de 3000 de lei, s-a decis miercuri în şedinţa de Guvern.

De asemenea, cei 457 de absolvenți de clasa a VIII a promoția 2015, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională vor primi câte un stimulent financiar în valoare de 1000 de lei, informează Mediafax.

Sumele necesare acordării stimulentelor financiare se alocă din bugetul aprobat pe anul 2015 Ministerului Educației.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă