O tânără din România se află printre fondatorii aplicației UKADEMICS, prin intermediul căreia doritorii se pot înscrie la orice universitate din lume direct de pe mobil. Proiectul a obținut premiul de cel mai bun start-up la nivel European in 2014, distincția fiind acordată de către Worth Capital, la sediul Facebook din Londra, anunță un comunicat de presă.
Proiectul UKADEMICS a fost declarat câștigător dintr-o listă impresionantă de peste 425 de proiecte din 27 de țări.
Pentru a crea această aplicație a fost nevoie de efortul unei echipe internaționale formată dim patru tineri antreprenori:
- Andre Rosendo (Portugalia)
- Paula Pascu (România)
- Vako Imnaishvili (Georgia)
- Maike Tils (Germania)
Cei 4 antreprenori au peste 5 ani de experiență în domeniul educației internaționale, fiind experți în procesul de admitere la universități din Marea Britanie.
Potrivit comunicatului menționat, UKADEMICS este echivalentul Booking.com pentru educație, fiind o platformă online prin care elevii interesați de studii în străinătate își pot alege programul potrivit, pot trimite aplicația la universitate și chiar iniția formalitățile de obținere a finanțării, fără a fi nevoie să părăsească website-ul sau aplicația mobilă.