10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialBacalaureat 2014: Încep probele scrise. Luni, absolvenții de liceu susțin proba la...

Bacalaureat 2014: Încep probele scrise. Luni, absolvenții de liceu susțin proba la Limba română

Aproape144.000 de absolvenți de liceu susțin, luni, proba scrisă la Limba și literatura română, în cadrul examenului de Bacalareat, informează Ministerul Educației.

Astfel, din cei 143.968 de absolvenţi, 129.827 sunt din promoţia curentă, iar alţi 14.141, din promoţiile anterioare. Absolvenţii vor avea, în funcţie de profilul şi filiera pe care le-au urmat în învăţământul liceal, două tipuri de subiecte. Absolvenţii filierei teoretice, profilul umanist, şi cei ai filierei vocaţionale, profilul pedagogic, vor avea acelaşi tip de subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice – profil real, ai filierei tehnologice şi ai filierei vocaţionale – toate profilurile, cu excepţia celui pedagogic, vor primi alte tipuri de subiecte.

Subiectele sunt elaborate de profesori specialiști din cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi au un grad de dificultate mediu, în raport cu programa şi cu competenţele vizate, arată MEN.

 

În 1 iulie, absolvenţii clasei a XII-a vor participa la proba scrisă de Limba şi literatura maternă (proba E)b), iar miercuri, 2 iulie, la proba scrisă obligatorie a profilului (proba E)c).

Vineri, 4 iulie, se va desfăşura proba scrisă la alegere a profilului şi specializării (proba E)d).

Afişarea rezultatelor va avea loc în 7 iulie, până la ora 12.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii (între orele 12:00 – 16:00), care vor fi soluționate între 8 și 10 iulie.

Rezultatele finale vor fi anunţate în 11 iulie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă