13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialBirocrația burselor școlare. Ce trebuie să facă părinții pentru 12 lei pe...

Birocrația burselor școlare. Ce trebuie să facă părinții pentru 12 lei pe lună

Consiliile locale sunt obligate prin lege să acorde burse sociale elevilor, dar acest lucru nu se face decât într-un număr mic de localități. Iar acolo unde există un astfel de ajutor, familiile elevilor sunt puse pe drumuri pentru sume ridicole.

Bursa de ajutor social se acordă copiilor care provin din familii cu venituri reduse și/sau celor care suferă de boli grave. Pentru a intra în posesia celor 25 de lei, părinții sau tutorii legali trebuie să completeze o cerere-tip și să aducă adeverințe de la locul de muncă din care să reiasă salariul net pe ultimele 12 luni. Părintele care nu realizează ve­nituri trebuie să dea o declarație pe proprie răspundere, la notariat, în acest sens. Evident, notarul taxează. De asemenea, trebuie să facă un drum până la Administrația Financiară, de unde să ridice o adeverință de venit. Aceasta nu poate fi luată personal de părintele care cere adeverința, nu și de soțul sau soția sa. De asemenea, în dosar trebuie să apară copii după certificatul de naștere al copilului și după cărțile de identitate ale părinților.

Pentru cazurile medicale este nevoie de cererea-tip, de copie după certificat de naștere și cărți de identitate ale părinților și de un certificat eliberat de medicul specialist și avizat de medicul de familie sau de me­dicul de la cabinetul școlar. Orfanii trebuie să depună și o copie după certificatul de deces al părintelui decedat.

Nici cei care solicită bursă de studiu nu scapă de drumuri. Și aceștia au nevoie de adeverințe de la locul de muncă, din care să reiasă salariul net pe ultimele 12 luni sau de declarație pe proprie răspundere la notariat a părintelui care nu realizează venituri, dar și de adeverința de la Administrația Financiară și copii după actele personale.

Pentru bursele de merit și de performanță este nevoie de ce­rere-tip și copii după diplomele obținute la olimpiade și concur­suri și, acolo unde este cazul, de dovada calificării în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale.

Zeci de drumuri la Administrația Financiară

Primăria Constanța acordă burse după ce fostul primar, Radu Mazăre, a fost reclamat la DNA de către Asociația Elevilor. Copiii primesc burse de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social. Cuantumul celor de studiu și de ajutor social sunt de 25 de lei pe lună. Banii nu se primesc decât dacă este vorba despre o lună întreagă de școală. Când sunt și vacanțe, se mai taie din sumă. Practic, acești 25 de lei se împart la numărul de zile de școală. La 20 de zile pe lună, suma primită de elev este de 1,25 de lei pe zi. „I-am chemat pe elevi de acasă, în iulie, pentru a le mai da un rest de plată de 6 lei pe luna iunie“, a explicat un profesor din Constanța. Banii se acordă în mână, de către secretariatele școlilor.

În județul Constanța există 70 de unități administrativ-teritoriale. Din acestea, numai șapte acordă burse, potrivit unei centralizări realizată de Asociația Elevilor din Constanța (AEC). Este vorba despre comunele Albești și Cobadin și Constanța, Mangalia, Cernavodă, Năvodari și Techirghiol. Mai avem șase UAT-uri care nu acordă toate bursele. Poarta Albă și Valu lui Traian, de exemplu, dau doar burse sociale. Din cele 70 de localități unde AEC a pus întrebări,
12 nu au dorit să răspundă. „Pentru cei care nu acordă burse, consecințe vor fi doar dacă cineva, și acei cineva, dacă nu va fi Instituția Prefectului vom fi noi, îi va ataca în instanță. Nici un prefect, din 2011 până acum, nu a atacat în instanță această problemă“, a explicat Alexandru Manda, președintele AEC. Cuantumurile diferă în funcție de hotărârile de Consiliu Local. „În orașul Năvodari e de 12 lei. Deci acel elev care ori este bolnav de ambii părinți, ori suferă de diabet sau cancer primește 12 lei pe lună. Este un cuantum insignifiant“, a precizat Manda. AEC propune ca bursele să fie raportată la salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2016. Bursa de merit ar trebui să fie 53 lei (5% din sala­riul minim), cea de studiu 105 lei, cea de performanță 158 de lei, iar cea de ajutor social 210 lei.

Anul școlar trecut, în municipiul Constanța bursele de merit și de studiu au fost de 25 de lei pe lună. Bursa de performanță a fost inițiat 100 de lei, în semestrul I, și apoi a fost majorată la 200 de lei pe lună, iar cea socială a fost în primul semestru de 75 de lei, apoi s-a majorat la 100 de lei. Cuantumul lor se revizuiește semestrial. Pentru acest an nu se știe încă valoarea burselor. Prima etapă este de centralizare a tuturor beneficiarilor. Apoi, Consiliul Local va hotărî suma pe care dorește să o acorde.  

Tipuri: Patru burse

n Bursa de merit – se acordă elevilor care au avut medie generală mai mare de 8,50 în anul școlar anterior.

n Bursa de performanță – se acordă elevilor care au luat premii la olimpiadele naționale.

n Bursa de studiu – se acordă elevilor care au media peste 7 și provin din familii al căror venit mediu net pe cap de membru de familie este sub salariul minim pe economie.

n Bursa de ajutor social – se acordă elevilor care sunt orfani de ambii părinți sau sunt navetiști sau suferă de boli grave (diabet, cancer, HIV/SIDA etc).

Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă