12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBucurești: Târg de carte și dezbateri culturale, organizate de Ziua Limbii Române

București: Târg de carte și dezbateri culturale, organizate de Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române va fi celebrată, anul acesta, în Capitală, prin recitaluri de poezie, dezbateri și un târg dedicat literaturii române, între 29 și 31 august, informează Mediafax.

Dizertaţii, prelegeri, programe artistice, concursuri de poezie, cenacluri, recitaluri de poezie vor avea loc în 30 august, între orele 11.00 şi 13.00, în cluburile şi centrele Primăriei Sectorului 2.

De asemenea, în 30 august, între orele 18.00 şi 22.00, va avea loc, în parcul Plumbuita, spectacolul de muzică şi lumini "Mult e dulce şi frumoasă, limba ce-o vorbim".

În 31 august, de la ora 9.30, va avea loc o depunere de coroane la mormântul lui Mihai Eminescu şi la mormintele scriitorilor români din Cimitirul Bellu.

Târgul de carte românească va avea loc în perioada 29 – 31 august, între orele 11.00 şi 20.00, iar, pe 31 august, va avea loc, în Parcul Lunca Florilor şi Parcul Florilor, un spectacol de poezie, muzică şi dansuri româneşti în interpretarea copiilor, membri ai centrelor de zi de tip after – school şi din sistemul de protecţie al Primăriei Sectorului 2.

Tot pe 31 august, la Primăria Sectorului 2, între orele 11.00 şi 13.00, va avea loc o dezbatere cu tema "Limba română, element esenţial al identităţii naţionale".

Evenimentele dedicate Zilei Limbii Române sunt organizate de Primăria Sectorului 2, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Uniunea Scriitorilor din România, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti Sector 2.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în februarie 2013, cu 312 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept Ziua Limbii Române.

Ziua Limbii Române este sărbătorită pe 31 august şi în Republica Moldova.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă