21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCe amenințări lansează profesorii, dacă nu le vor fi mărite salariile

Ce amenințări lansează profesorii, dacă nu le vor fi mărite salariile

Participanţii la Congresul Asociaţiei Generale au avertizat, vineri, că învăţământul ar deveni mediocru, în condițiile în care salariile nu vor fi mărite, deoarece în sistem ar intra dascăli ”care când au fost elevi, au fost de notele 5 şi 6”, informează Mediafax.

Astfel, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, Viorel Dolha, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Cluj-Napoca, că speră ca ministrul Educaţiei să fie insistent şi să convingă Guvernul să majoreze salariile dascălilor, iar învăţământul să fie o prioritate naţională.

Citește și: Sindicaliștii din învățământ i-au cerut lui Ponta o întâlnire de URGENȚĂ. Care este motivul

”Participanţii la Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România au abordat subiectul salariilor cadrelor didactice şi susţin demersul ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, de majorare a acestora. Este un lucru onorabil, cu care ne este dator. Sperăm că va fi insistent şi va reuşi să convingă Guvernul să realizeze ceea ce şi legea obligă, ca învăţământul să fie o prioritate naţională. Este vorba despre copiii României. În cazul în care salariile dascălilor nu se majorează, există riscul ca în sistemul de învăţământ să intre cadre didactice care, atunci când au fost elevi, au fost de notele 5 şi 6, au fost mediocri. Iar învăţământul românesc ar putea deveni unul mediocru. Acesta ar fi pericolul”, a spus Dolha.

Potrivit acestuia, la catedre au început, deja, să intre profesori şi învăţători care nu au luat un premiu când au fost elevi, ”ceea ce este ruşinos”.

”Salariul de educator, învăţător sau profesor este neatractiv şi mulţi care au fost elevi mediocri în viaţa de elev, intră în sistem, iar cei care au muncit şi au învăţat, cei cu rezistenţă la efort intelectual, care au stat în biblioteci, cei cu genă bună şi harnici, au ales altă profesie decât de cadru didactic. Tinerii cei buni, când sunt studenţi, deja nu mai iau în considerare varianta de a deveni cadru didactic, ci o iau în calcul cei care nu ar avea loc în alte părţi. Sperăm ca părinţii să nu îşi dorească astfel de profesori la clasă pentru copiii lor şi să fie solidari cu noi”, a mai spus Viorel Dolha.

El a arătat că ar fi jenant din partea Guvernului ca unei categorii profesionale, cum sunt medicii, să i se ridice nivelul de trai în urma majorării salarizării, iar cadrelor didactice nu.

”Ar fi un semn de neseriozitate”, a subliniat preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.

Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România se desfăşoară în perioada 19 – 22 august, la Cluj-Napoca, la manifestare fiind prezenţi peste 600 de învăţători din ţară şi 220 din comunităţile româneşti din Ucraina, Moldova şi Serbia.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, joi, că luni se va întâlni cu sindicatele şi cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre salarizarea din sistem, sindicatele precizând că vor cere o nouă creştere de 10 – 15 la sută, pentru ca majorarea să fie de 25 la sută până la sfârşitul anului.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că, la întâlnirea de luni, ar putea să participe şi ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi cel al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

El a menționat că Ministerul Educaţiei nu are alte propuneri privind creşterea veniturilor angajaţilor din sistem în afară de cele legate de proiectul Legii salarizării, transmise deja Ministerului Muncii.

Sindicaliştii au spus că întâlnirea de luni nu ar fi trebuit să aibă loc, dar au solicitat-o pentru că Guvernul a făcut “o serie de erori”.

“Această întâlnire nu ar fi trebuit să aibă loc dacă lucrurile se derulau normal şi aveau loc creşteri salariale, etapizat, pentru tot sectorul bugetat. Dar prima greşeală pe care a făcut-o Guvernul a fost că a majorat indemnizaţiile demnitarilor, a urmat apoi creşterea pentru cei din Guvern, acum pentru sănătate. Ne aşteptam ca Legea salarizării să se aplice în acelaşi timp pentru toată lumea, dar lucrurile au luat-o razna”, a spus, joi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, majorarea cu 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.

El a precizat că, pentru şedinţa de Guvern din 26 august, va fi pregătită o ordonanță de urgență privind majorarea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar.

Cele mai citite

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....
Ultima oră
Pe aceeași temă