15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCe materie vrea să introducă Nicolae Bănicioiu în programa şcolară

Ce materie vrea să introducă Nicolae Bănicioiu în programa şcolară

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, vrea ca din toamnă ora de educaţie sanitară să fie obligatorie în toate clasele. În cadrul cursului o să fie prezentate noţiuni despre alimentaţia sănătoasă, prim ajutor, reguli de igienă şi consultul medical, informează Mediafax.

“A fost o discuţie şi în Parlament, dar am avut câteva discuţii cu domnul ministru Cîmpeanu (ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, n.r.). Eu mă gândisem cel puţin ca un model al orelor de dirigenţie, cum era în perioada în care eu eram elev şi era o programă. Cred că exact pe acelaşi model pot să fie aceste ore de educaţie sanitară, de la clasa întâi până la ultima clasă de liceu. Aşa le gândim noi la Ministerul Sănătăţii, cu noţiuni generale, dar, în funcţie de categoria de vârstă, sunt noţiuni care vor fi predate de către medicul şcolar sau de către serviciile de ambulanţă şi diverşi specialişti, cu care putem contribui pentru a asigura necesarul educaţional al acestor ore. Cred că de anul şcolar viitor ar putea intra în aplicare. Eu aş vrea să fie oră distinctă, nu de dirigenţie. O oră pe săptămână, asta este propunerea. Trebuie să se ţină cont de programa şcolară şi de posibilitatea de a asigura spaţiul necesar. Noi putem veni cu partea de medici, de asistenţi care pot asigura trainingul şi pregătirea elevilor, şi cred că nu ar încurca absolut deloc programa şcolară”, a declarat ministrul Sănătăţii, prezent la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, cu ocazia lansării site-ului “suntprimulajutorjunior.ro”, din cadrul proiectului pilot de educaţie medicală şi prim ajutor pentru copii “Sunt primul ajutor”.

Ministrul Nicolae Bănicioiu a mai spus că nu ar vrea ca educaţia sanitară să fie disciplină opţională.

“Sunt foarte multe lucruri interesante de predat elevului. Nu aş vrea să fie opţionale. Lecţii interactive, plăcute. Cred că esenţial pentru fiecare dintre noi este să avem aceste noţiuni dobândite din perioada de educaţie. Este vorba de cursuri de creare de abilităţi şi chiar de obiceiuri alimentare, acea alimentaţie sănătoasă pe care noi o tot clamăm şi nu avem nici timpul necesar să învăţăm copilul. Dacă aceste lucruri sunt predate de timpuriu, se creează şi obiceiuri sănătoase adultului tânăr. Plus că mai este şi un alt aspect, apoi, copiii, mai au şi potenţialul ridicat de a învăţa pe alţii. Noi propunem să fie ori obligatorie, săptămânal, dacă nu este posibil săptămânal, nici la două săptămâni nu este foarte puţin. La început, vor învăţa despre spălatul pe mâini, pe dinţi apoi venim cu noţiuni de prim ajutor, de alimentaţie sănătoasă, completăm apoi regulile de igienă, consultul medical, ce înseamnă consultul medical. Cunoaşterea sistemului sanitar, să ştii unde te duci, când te duci, cum te duci, drepturile şi obligaţiile pe care le au ca pacient”, a adăugat Nicolae Bănicioiu.

Luni a fost lansat, la Bucureşti, site-ul de educaţie medicală şi prim ajutor pentru copii “suntprimulajutorjunior.ro” şi anunţat proiectul pilot de educaţie medicală şi prim ajutor pentru copii “Sunt primul ajutor!, în judetele Cluj şi Sibiu şi reluarea acestuia în Bucureşti, pentru anul şcolar 2015-2016.

Site-ul “suntprimulajutorjunior.ro”, în limbile romană, engleză, franceză şi maghiară, a apărut ca o necesitate pentru cei dornici să se implice activ în caz de nevoie a comunităţii, prietenilor, colegilor sau membrilor familiei, până la venirea personalului de specialitate. Deşi se adresează în mod special elevilor, vârsta celui ce poate salva o viaţă, în astfel de cazuri nu contează.

Site-ul conţine “Ghidul de educaţie medicală şi prim ajutor – “Sunt primul ajutor! SPA Junior!”, în patru limbi, pe capitole, o secţiune dedicată proiectului pilot de educaţie medicală şi prim ajutor pentru copii, fotografii realizate în cadrul acestuia şi apariţiile proiectului în media, dar şi testimoniale ale participanţilor la evenimentele precedente, a spus autoarea ghidului, Mihaela Arion.

Proiectul pilot “Sunt primul ajutor!” a apărut ca o necesitate în ceea ce priveşte educaţia sanitară a copiilor încă din ciclul primar de învătământ. Ca urmare a apariţiei, în urmă cu doi ani, a ghidului “Sunt primul ajutor! SPA Junior”, autorităţile din învăţământ şi din domeniul medical au propus un proiect prin care noţiunile de educaţie medicală și de prim ajutor din ghid să fie predate în şcolile din Bucureşti.

Proiectul pilot din şcoli “Sunt primul ajutor!” presupune mai mult decât o predare a unui curs şi se face cu ajutorul echipajelor de voluntari experimentaţi şi specialiştilor Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABI), Societăţii de Salvare Bucureşti, Inspectoratului Şcolar Bucureşti şi ai reprezentanţilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi cu sprijinul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene Cluj şi Sibiu.

Elevii implicaţi în program învaţă să aplice şi să execute corect manevre de salvare a vieţii, dar şi noţiuni de igienă şi de prevenire a afecţiunilor transmisibile. Prezentarea noţiunilor privind modul de organizare, funcţionare şi utilizare a Sistemului Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă 112 către grupurile de elevi din şcolile desemnate să participe în cadrul acestui proiect este un alt obiectiv al proiectului. Acestuia se adaugă însuşirea noţiunilor de prevenire a accidentelor casnice, şcolare, rutiere, conştientizarea obiceiurilor cu mare risc (droguri, alcool, tutun), rolul alimentaţiei sănătoase, conştientizarea importanţei donării voluntare de sânge şi prevenirea riscurilor situaţiilor de urgenţă în şcoli şi în afara lor.

“La baza realizării proiectului pilot din şcoli «Sunt primul ajutor!» a stat Ghidul de educaţie medicală şi prim ajutor «Sunt primul ajutor – SPA Junior!», autor Mihaela Arion. Am trăit acest ghid de la realizarea primelor pagini. Am văzut acest ghid pas cu pas. Acum avem un ghid de prim ajutor important pentru copii şi profesori. Dar nu era suficient, aşa că azi extindem ceea ce am început şi ne dorim să avem cât mai mulţi copii care să cunoască tehnici de prim ajutor. Trebuie să ştim că, dacă începem devreme să ne educăm copiii, să le acordăm atenţia cuvenită, vom avea nişte adulţi sănătoşi. Începând educaţia sanitară de timpuriu, îi ajutăm pe copii să devină adulţi sănătoşi, să înveţe noţiunile de igienă, cum să se ferească de boli transmisibile. Instruim copiii cu ocazia zilelor Salvării, în Săptămâna altfel, dar acum este altceva”, a spus managerul SABI, dr. Alis Grasu.

Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă