11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialClasament: Cele mai bune universități din Europa. Unde vor să studieze liceenii...

Clasament: Cele mai bune universități din Europa. Unde vor să studieze liceenii români

Aproape jumătate dintre cele mai bune 800 de universități ale lumii se află în Europa. Mai exact 338, topul fiind aici dominat de universitățile din Marea Britanie, care ocupă patru locuri între primele 10 instituții de învățământ superior de pe continent, potrivit QS World University Rankings. Mai mult de jumătate dintre absolvenții de liceu din România vânează un loc la universitățile din Danemarca, Germania, Olanda și Franța.

Europa este considerat leagănul educației moderne, astfel că mulți studenți din întreaga lume aleg să învețe pe bătrânul continent. Dacă topul celor mai bune 10 universități ale lumii este dominat de SUA, Marea Britanie deține supremația în Europa. Printre cele mai bune 200 de universități europene, 46 sunt în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Universitățile din Oxford și Cambridge și Colegiul Imperial din Londra au primit anul acesta cele mai bune scoruri între toate instituțiile de învățământ superior din Europa, pe baza datelor și a metodologiilor de predare folosite, potrivit Times Higher Education. Cele trei sunt urmate de Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zurich și de Universitatea din Londra. Instituțiile au fost cotate în funcție de mediul de predare, mediul de cercetare, referințele bibliografice (influența cercetării), perspectivele internaționale și veniturile per industrie.

Germania este a doua națiune reprezentată în topul 200, cu 36 de instituții, dintre care aproape o treime (11) se află în top 50. Cel mai bine este cotată Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen, care se află pe locul 10 în Europa. Italia are 19 universități în top, cel mai sus fiind clasată Școala Normală Superioară din Pisa, care ocupă locul 50.

Țările scandinave sunt și ele foarte competitive în acest sector, Suedia și Finlanda având 11 și respectiv șase insituții de învățământ superior în top, foarte sus, dacă raportăm la populația acestor state. Institutul Karolinska din Suedia se află pe locul nouă, în timp ce Universitatea din Helsinki, Finlanda, ocupă locul 28. Alți jucători puternici în acest sector, mai ales raportat la populație, sunt Danemarca, cu șase universități, Irlanda cu șase și Elveția cu nouă.

Statele din sudul și estul Europei, unde se află și România, sunt foarte slab reprezentate în top 200. Spania are numai cinci universități, dintre care Universitatea din Barcelona ocupă locul 70, iar Universitatea de Stat din Moscova ocupă abia locul 79. Din păcate România nu are nicio universitate în top 200. Lista a fost întocmită dintr-un număr de 800 de universități din 70 de țări. În final doar 22 de țări au universități în acest top.

Unde vor să studieze românii

Dintre vizitatorii români care au participat în 2014 și 2015 la RIUF-Romanian International University Fair, jumătate și-ar dori să studieze în Marea Britanie, iar 30% ar pleca la o instituție din Statele Unite ale Americii, fiind urmată îndeaproape de Danemarca, Germania, Olanda și Franța. Alte destinații mai puțin populare sunt reprezentate de Ungaria, Rusia, Grecia, Cehia, dar și China și Arabia Saudită.

“Dacă până în 2013 din România plecau la studii în străinătate în jur de 33.000 de tineri, în doar doi ani numărul lor a crescut cu 7000, ajungând anul acesta la peste 40.000. Peste 35% dintre cei care optează pentru o facultate în afara țării aleg domenii precum Business, Management, Economie și Finanțe, 24% optează pentru Marketing și Publicitate, 21% tind către Științe Politice, Relații Internaționale și Științe Legale, iar 18% merg spre Tehnologie și IT”, a declarat pentru România liberă Ruxandra Zaharia, PR Manager RIUF.

Căutând un mediu universitar în care inovația, etica și distracția fac echipă, țările care se apropie cel mai mult de acest ideal sunt Marea Britanie, USA, Germania, Olanda, Franța, Elveția și țările nordice. Datele prelucrate de RIUF au rezultat după ce au fost analizate răspunsurile a 22 000 de vizitatori, jumătate dinte aceștia, potrivit organizatorilor. Locurile în care tinerii români caută informații despre universitățile din afara teritoriului României sunt platformele online, site-urile universităților, forumurile și evenimentele educaționale. Târgul internațional de universități RIUF oferă celor interesați de studiile în străinătate ocazia de a afla informații de actualitate despre universitățile la care doresc să ajungă.

De ce să studiezi în Europa

În timp ce mulți europeni pleacă să studieze pe alte continente, un număr record de studenți africani, asiatici și din Orientul Mijlociu preferă universitățile din Europa. În plus față de beneficiile financiare evidente pe care studenții din afara Europei le aduc, dinamica din sala de clasă a devenit mai vibrantă, conversațiile și dezbaterile intelectuale sunt mai interesante, iar toți acești factori aduc un plus de valoare materiile studiate în instituțiile de învățământ.

Europa este o destinație foarte bogată din punct de vedere cultural și istoric, iar orașe precum Paris, Londra, Amsterdam sau Berlin sunt relativ accesibile cu avionul sau cu trenul. Europa este și locul unde studenții au posibilitatea să învețe o a doua sau chiar o a treia limbă străină de circulație internațională. Engleză, spaniolă, franceză, germană și italiană sunt toate limbile foaret utile nu doar în călătorii, ci și în afaceri. Multe cursuri sunt predate în limba engleză, astfel că studenții au ocazia să învețe foarte bine direct cea mai folosită limbă din lume în mediul de afaceri și IT.

Dezavantajele sunt legate în special de taxele de școlarizare, care sunt consistente, mai ales pentru veniturile mai mici din țările din Africa sau Asia. De asemenea, Europa este percepută drept o destinație scumpă în general, însă multe universități oferă burse, ele fiind astfel mai accesibile.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă