16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCostoiu le promite studenților că vor fi plătiți de stat pentru practica...

Costoiu le promite studenților că vor fi plătiți de stat pentru practica în companii

Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, a declarat că peste 100.000 de studenţi vor primi bani de la stat ca să facă practică în companii, în acest an universitar, relatează Mediafax.

"Anul acesta (universitar – n.r.) vom investi în mod special bani pentru a finanţa practica studenţilor la operatori economici. Nu doar finanţăm o practică pentru ca studenţii să-şi desfăşoare activitatea într-un laborator, ci să-şi desfăşoare activitatea practică la un operator economic, la o firmă, la o companie, fie ea mică sau mijlocie, dar în acelaşi timp investind bani şi în companie. Adică oferim companiei şansa să deconteze, să plătească salariile unor angajaţi, care să lucreze, să investească timp în studenţi, care să le arate studenţilor ce înseamnă un utilaj, un echipament, un know-how, un serviciu şi aşa mai departe", a mai spus Costoiu, la festivitatea de deschidere a anului universitar la Universitatea din Alba Iulia.

El a adăugat că peste 100.000 de studenţi din România vor primi în acest an bani pentru practică.

"Anul acesta vor fi beneficiari peste 100.000 de studenţi la nivelul României, 100.000 de studenţi care vor putea să primească bani de practică, adică ei vor primi bani, burse să urmeze un program de practică şi în acelaşi timp, repet, angajatorul va primi de asemenea bani. Şi, evident, universitatea va primi bani pentru profesorii pe care să-i scoată dintr-un program obişnuit şi să-i ducă către practică", a afirmat Mihnea Costoiu.

El a adăugat că practica este importantă deoarece în perioada acesteia se construiesc cele mai solide legături între student şi angajator.

"De ce vorbesc de practică? Pentru că cele mai multe, cele mai solide legături se construiesc între student şi angajator în perioada de practică. Angajatorul îl cunoaşte pe student, ştie care îi sunt capacităţile, îl îndrumă către o anumită direcţie, iar, la finalizarea unor perioade de practică din fiecare an, de trei ani, patru, depinde de specializare, tânărul poate să fie preluat imediat de către companie", a conchis Costoiu.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă