8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialCostoiu susține că România va investi în cercetare 2% din PIB

Costoiu susține că România va investi în cercetare 2% din PIB

Ministrul delegat pentru Cercetare și Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, a declarat, la Summitul UE-Europa de Sud-Est, că România are ca obiectiv realizarea de investiții în cercetare reprezentând 2% din PIB până în anul 2020, din surse private sau publice, relatează Agerpres.

"România este decisă să atingă cele cinci obiective cheie stabilite de Europa în domeniul angajării, inovării, energiei, educației și incluziunii sociale. Fiind conștienți de adevăratele beneficii și de potențialul investițiilor în cercetare, ne-am stabilit ca țintă investiții de 2% din PIB, din resurse private sau de la buget, în cercetare până în 2020", a explicat Mihnea Costoiu.

El a precizat că România urmărește cu interes programele viitoare ale Uniunii Europene pentru cercetare și inovare. "Este vorba de strategia Orizont 2020, care concentrează potențialul european în domeniul cercetării în trei domenii principale: excelență în știință, lidership industrial și provocări sociale. La nivel național, strategia 2014 — 2020 a fost adoptată astăzi de Guvern, și este axată pe trei arii prioritare", a mai spus ministrul de resort.

Ministrul Costoiu a precizat că, în perioada 2014 — 2020, România a investit, numai în cercetare, mai mult de un miliard de euro.

Summitul Uniunii Europene pentru Europa de Sud-Est — "Pe drumul spre stabilitate și creștere", organizat la București de publicația The Economist, dezbate marți perspectivele economice ale regiunii.

Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Români blocați pe aeroportul din Dubai

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror zboruri au fost anulate din cauza condițiilor meteorologice extreme în Dubai, se află în impas pe Aeroportul...

Asigurări de sănătate: despăgubirile cresc cu 27% în 2023, potrivit UNSAR

Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei. Cifra este în creștere cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă