14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCum se nasc viitorii campioni

Cum se nasc viitorii campioni

O mie de elevi, care învață la liceul unde au absolvit mari sportivi ai Constanței, printre care Simona Halep și Horia Tecău, fac sacrificii pentru a deveni cei mai buni în domeniul lor.

Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa învaţă circa o mie de elevi. Toți visează să devină într-o bună zi campioni, așa cum au devenit foști elevi ai LPS. Printre ei se numără Simona Halep, Horia Tecău, Eliza Samara, George Cosac și Andrei Pavel. „Istoria şi performanţele sportive obligă oraşul Constanţa să facă ceva pentru aceşti copiii care vor veni și vor călca pe urmele celor care fac glorie acum”, spune directorul unității, Andrei Szemerjai. Nu este însă deloc ușor.

Departe de casă

Din cei o mie de copii, în jur de 100, în funcţie de plecările la loturile naţionale, sunt cazaţi în cămin. „Condiţiile lasă mult de dorit. Am făcut demersuri pentru reabilitarea internatului ca prioritate zero a instituţiei noastre, pentru că viaţa liceului este direct legată de existenţa acestui internat. Disciplinele sportive pe care noi le avem sunt de aşa natură încât ne bazăm foarte mult pe copiii din mediul rural. Foarte puţini copii din oraş ar fi dispuşi să stea din luna februarie până în luna noiembrie în barcă pe lac, pe vânt sau pe ploaie. Puţine fete ar fi dispuse să facă haltere. Încercăm să le asigurăm condiţii cât mai apropiate de cele pe care probabil că le au acasă”, spune directorul.

Provin din familii sărace

Elevii cazaţi în cămin provin din comunele judeţului Constanţa, dar şi din ţară, din judeţe mai îndepărtate. Ei spun că s-au acomodat în oraşul de la malul mării şi că nu ar mai pleca de aici. „Copiii provin din familii sărace, din acest motiv noi suportăm din venituri masa la aproximativ 50 de copii în fiecare lună, o sumă apreciabilă pe care noi trebuie să o realizăm ca să putem să îi întreţinem. Dar de fiecare dată eforturile financiare au fost răsplătite prin performanţe deosebite, care ne fac să uităm ce e greu”, declară Szemerjai.

„Îmi era dor de părinți, apoi m-am obișnuit“

Mulţi dintre căminiştii de la LPS, sportivi la diferite secţii, visează să devină antrenori, însă până atunci trebuie să muncească mult la antrenamente, dar şi la şcoală. „Îmi place să fac sport şi sportul fără şcoală nu prea merge. Vreau să iau bacalaureatul şi să mă ţin în continuare de sport până devin antrenor”, ne-a spus Cristian Strătilă, elev rugbist în clasa a XII-a C, din comuna Topraisar, judeţul Constanţa. Denisa Mazilu, din comuna Brânceni, judeţul Teleorman, are acum 18 ani şi stă în internat de aproape cinci ani. „Până să vină antrenorii la noi nu ştiam nimic despre canotaj. Este bine în cămin. Am crescut aici. La început a fost greu, îmi era dor de părinţi, apoi m-am obişnuit. Mă înţeleg bine cu toată lumea”, mărturiseşte fata. Pe Cătălina Chicioreanu părinţii au fost cei care au îndrumat-o către sport. „Eu am 15 ani şi vin din Topologu, judeţul Tulcea. Fac haltere. Suntem cinci fete la secţia aceasta. Ridic 35 kg pe zi, dar ţintesc la peste 60 kg”, completează sportiva.

Internatul va fi reabilitat

În perioada următoare va începe o lucrare amplă de reabilitare a internatului Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa. După cum anunţă directorul instituţiei şcolare, clădirea va căpăta aspect european. Se va construi încă un etaj, amenajat cu dotări de ultimă generaţie, astfel că celor 170 de locuri li se vor adăuga alte 40.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă