10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDe ce vor elevii premiați de NASA să ajungă în Canada

De ce vor elevii premiați de NASA să ajungă în Canada

Elevii de la Liceul Ovidius își doresc să cunoască persoane preocupate de același domeniu.

În fiecare an, rezultatele constănţenilor la concursurile organizate de NASA sunt remarcabile, însă puţini dintre elevii apreciaţi pentru proiectele lor de ştiinţifice ajung să îşi prezinte lucrările. În unele cazuri, chiar şi cu sprijinul financiar al părinţilor, sumele strânse nu sunt îndeajuns pentru a ajunge peste hotare.

La Liceul Teoretic „Ovidius“ din Constanţa, nouă elevi au participat anul acesta la concursul Ames Space Settlement Design Contest şi au fost premiaţi pentru „Exodus“ şi „T3“. Aşadar, au fost invitaţi la conferinţa internaţională, dar până la această oră nici unul dintre ei nu a strâns fondurile necesare cheltuielilor de deplasare. Copiii au lucrat la proiecte intensiv. Munca lor este de cel puţin un an şi vorbim de un an fără vacanţe, fără pauze, ore întregi de documentare, de elaborare, revizuire şi redactare, pentru că exigenţele acestui concurs sunt foarte înalte.

„Această etapă este practic cea mai dificilă. Deplasarea implică costuri mari, mobilizare din partea părinţilor, dar şi a eventualilor sponsori care le pot întinde o mână de ajutor. Din păcate, în România de astăzi pare-se că sunt din ce în ce mai puţini. Mai tragem însă speranţă“, ne-a spus Cristinel Maga, profesor de fizică, în același timp dascălul coordonator al celor două echipe ovidiene.

La acest concurs, în care elevii construiesc staţii spaţiale, au participat cele mai bune „creiere“ ale lumii. Aproape 1.000 de proiecte din 21 de ţări au fost trimise la NASA. Bătălia pentru primele locuri a fost aprigă. Premianţii ar trebui să ajungă la Toronto la sfârşitul lunii mai. Pentru fiecare persoană ar fi necesară suma de aproximativ 2.000 de euro.

„Participarea la această conferinţă ne oferă posibilitatea de a intra într-un grup select de cercetători şi oameni de ştiinţă pe care îi admirăm, care ne inspiră, şi care ne-ar inspira în conti­nuare dacă vom urma o carieră în acest domeniu. Sunt pasionată de fizică, de ştiinţele exacte. Faptul că am fost selectate dintr-un număr atât de mare de participanţi ne-a dat speranţă că vom putea reuşi în domeniul cercetării, al astrofizicii“, este de părere Maria Căpăţână. „Este o dezamăgire. Ar fi o oportunitate extraordinară să întâlnim şi alte persoane fascinate de acest domeniu, însă problema financiară ne cam ţine în loc“, a completat Ana Rebecca Bizadea. „Am merita să ajungem acolo pentru tot efortul făcut în acest timp. Ar însemna o experienţă unică. O oportunitate în care ne putem dezvolta atât cultural, cât şi spiritual. Totuşi sperăm să facem rost de bani şi vom reuşi să trecem peste acest impediment“, susţine Andreea Rebeca Alexe.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă