6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDe ce vor elevii să devină studenţi în străinătate?

De ce vor elevii să devină studenţi în străinătate?

Constanţa a găzduit, ieri, pentru a patra oară, târgul World Education. La eveniment au participat reprezentanţii celor mai importante universităţi din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveţia, Spania sau Belgia, cu peste 200 de programe de studiu de licenţă, master sau MBA.

Posibilităţile de creditare integrală a taxelor de studiu, precum şi ajutorul financiar pentru studenții din Uniunea Europeană cu venituri mici, dar şi numeroasele oportunităţi în găsirea unui loc de muncă fac ca din ce în ce mai mulţi elevi să lase România pentru Europa de Vest. Numai anul trecut, 400 de tineri din toată ţara au aplicat pentru a studia peste hotare. Dintre aceştia, jumătate sunt constănţeni.

Aproape toţi adolescenţii prezenţi ieri la târg ne-au spus că vor să lucreze imediat ce vor termina o facultate şi acest lucru, spun ei, se poate realiza doar peste hotare. De asemenea, stabilitatea locului de muncă şi motivarea salarială sunt esenţiale.

“Iniţial am vrut să merg pe Medicină, dar m-am gândit că va fi destul de greu. A doua opţiune ar fi kinetoterapia. Şi în România aş putea merge pe această specializare, însă în străinătate aş fi mult mai bine plătită. Dacă aş termina facultatea în străinătate, cu siguranţă mi-aş găsi mult mai repede un loc de muncă bine plătit”, ne-a spus ieri, la târg, Roxana, acum în clasa a X-a.

 

Caută design industrial

“Oferta educaţională prezentată aici este mult mai vastă şi adecvată profilului pe care îl căutăm, adică designul industrial. La noi în ţară nu există varietate pentru această specializare. Ştiu că sunt universităţi din ţările nordice unde învăţământul este gratuit şi se oferă burse. Taxele de întreţinere sunt echivalente taxelor de la noi din ţară, aşa că doar distanţa ar fi o problemă, adică faptul că nu ne-am putea vedea copilul atât de des”, a completat mama lui Andrei, unul dintre liceenii care visează să se realizeze profesional.

 

Facilităţi la plata taxelor

În Olanda taxa de şcolarizare este de 2000 de euro pe an, de asemenea există posibilitatea de a lucra în perioada studiilor în format part-time. În Danemarca şi Suedia învăţământul este gratuit, însă costurile de trai, însemnând cazarea, mâncarea şi transportul, sunt mari.

În Marea Britanie taxa de şcolarizare se încadrează între 6.000 şi 9.000 de lire sterline pe an. În plus, studenţii români au posibilitatea unui împrumut din partea statului britanic ce acoperă integral taxa de şcolarizare pentru fiecare an. Condiţiile de rambursare sunt foarte bune, restituirea financiară făcându-se abia după finalizarea studiilor.

Cele mai căutate domenii de către români sunt business şi management, arhitectură, design, arte, relaţii internaţionale, diplomaţie şi jurnalism.

“Pentru studenţii români, Marea Britanie rămâne prima destinaţie populară. Peste 60% din aplicanţii proiectului World Education merg către Marea Britanie deoarece beneficiază de împrumutul oferit pentru taxa de şcolarizare. Pe locul al doilea vorbim despre Olanda, pentru care se optează în proporție de 30%, apoi o pondere de 10% se împarte între Danemarca, Belgia şi Austria”, am aflat, ieri, de la managerul Departamentului de Universităţi pentru România, Ana Maria Pap.

 

Interesaţi de oferte

Este bine de ştiut şi faptul că taxele de finanţare pentru studenţii români au rămas aceleaşi ca anul trecut, iar interesul pentru oferta educaţională a crescut. “Interesul elevilor din Constanţa este în creştere. De aceea ne şi întoarcem în acest loc. Din ce în ce mai multe universităţi doresc să revină la Constanţa. Am observat că elevii ştiu deja despre studiul în universitate şi vin să afle cât mai multe informaţii despre a studia în Europa de Vest. Este un mare avantaj pentru elevi să studieze într-o universitate din străinătate, deoarece 89% din absolvenţi îşi găsesc un loc de muncă după finalizarea studiilor. Diploma de licenţă şi de masterat sunt recunoscute la nivel internaţional. În fiecare an încercăm să aducem noi universităţi”, a precizat Svetlan Danev, coordonatorul târgului World Education.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă