12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDecanul facultății unde a predat IPS Teodosie, demis

Decanul facultății unde a predat IPS Teodosie, demis

Consiliul de Administraţie al Universităţii Ovidius din Constanţa a decis, prin vot, să îl demită pe decanul Facultăţii de Teologie, pr. prof. univ. dr. Bogdan Moise, pentru problemele înregistrate la admitere.

Concret, concursul de admitere a fost organizat în data de 22 septembrie, dar Senatul universității a anulat-o în aceeași zi și a reprogramat-o pe 30 septembrie, hotărârile fiind însă publicate cu numai o zi înainte. Toate acestea în condițiile în care anul universitar a fost inaugurat oficial pe 1 octombrie.

Anularea este pusă, neoficial, pe seama faptului că admiterea s-ar fi organizat pentru mai multe locuri decât cele stabilite în cel mai recent raport al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS). Facultatea de Teologie din Constanța, unde decan a fost o bună perioadă IPS Teodosie, cercetat penal de către DNA în două spețe, în prezent, a primit calificativul „încredere limitată“ din partea ARACIS. Este cel mai scăzut grad cu care a fost acreditată o facultate din cadrul universității. Decan interimar a fost numit Daniela Hanțiu, conform Cartei Universitare. Aceasta este decan și la Facultatea de Arte.

Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă