11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialRăzboi între ministrul Educației Sorin Câmpeanu și cercetători. Cum răspunde ministerul la...

Război între ministrul Educației Sorin Câmpeanu și cercetători. Cum răspunde ministerul la acuzațiile de nepotism la doctorat

De la începutul anului, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a fost de acord cu o serie de inițiative legislative pe care oamenii de știință le cataloghează netransparente și păguboase pentru cercetarea din România.

De la preluarea mandatului, Sorin Câmpeanu a trecut prin câteva revoluții învățământul postuniversitar: a dat posibilitatea doctorilor să renunțe unilateral la acest titlu, a decis că e nevoie de o reorganizare a modului în care este finanțată cercetarea introducând birocrație și criterii netransparente și a relaxat modalitatea prin care se poate dobândi statutul de conducător de doctorat. Sorin Câmpeanu a introdus relativitatea acolo unde ar fi trebuit să primeze exigența, stârnind reacția critică a oamenilor de știință din România.

Public mut

În urmă cu o lună, România liberă scria că, la nivel național, sunt înregistrați un număr de 3.232 de conducători de doctorat care provin de la 59 de universități, potrivit portalului doctoranzi-romania.ro. Aceștia au determinat, la rândul lor, o inflație de 19.965 de doctoranzi.  Este de așteptat ca aceste cifre să crească și mai mult după ce Ministerul Educației a decis să abroge oOdinul 5691/2011 și înlocuirea lui cu Ordinul 3121/2015 privind Metodologia de organizare şi desfăşurare a procesului de obţinere a atestatului de abilitare. Este vorba de stabilirea unor citerii noi, netransparente și permisive, pentru cei care doresc să devină conducători de doctorate.

Citește și: Cum reorganizează doctorul Ponta cercetarea: finanțare pe criterii netransparente și eludarea regulilor europene

Ca urmare a acestui aspect, Ad-Astra, asociația cercetătorilor din România a decis să facă o plângere Ministerului Educației în care arată că “noul Ordin care stipulează condițiile prin care se poate obține atestatul de conducător de doctorate a fost întocmit fără a fi suspus dezbaterii publice deci fără respectarea procedurii privind participarea cetățenilor și asociațiilor la procesul de elaborare a actelor normative”. La o analiză comparativă a celor două Ordine se vede că cel adoptat de Ministerul Educației în urmă cu o lună are doar 20 articole, de trei ori mai puține decât avea ordinul abrogat și care datează din 2011. În documentul la care am făcut referire, cercetătorii din România au identificat faptul că din noul Ordin s-a omis obligativitatea publicării unui rezumat al tezei de abilitare pe Inernet cu 15 zile înainte de susținerea examenului dar și data și ora de susținere a dizertației. Cerecetătorii mai impută faptul că participanții nu mai pot pune întrebări candidatului.

Miza: birocrația la putere

Răzvan Florian, membru al Ad-Astra, a identificat și alte omisiuni ale Ordinului care reglementează modul în care se obține titlu de conducător de doctorat: “dispare obligativitatea ca o persoană dintre membrii comisiei să fie din străinătate și este eliminată obligativitatea lipsei conflictului de interese pentru membrii comisiei, ceea ce poate duce la situații de subiectivitate în evaluarea abilitării. De asemenea, universitățile pot stabili regulamente cu cerințe și exigențe specifice cu privire la abilitare și la acceptarea conducătorilor de doctorat în școlile doctorale proprii”.  Răzvan Florian mai susține că o altă măsură recentă a Ministerului Educației – desființarea UEFISCDI, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării -, poate introduce haosul și relativismul în pocesul de finanțare a cercetării. Reamintim că senatorii vor da un vot săptămâna aceasta pe un proiect de lege prin care se revine la modalitatea de finanțare a cercetării de dinainte de 2010 când acest procedeu se derula prin intermediu a trei instituții. Raul Cristian Mureșan, cercetător la Institutul Român de Știință și Tehnologie și membru al Ad-Astra ne-a precizat, la rândul lui că “miza desființării UEFISCDI este revenirea la fragmentarea excesivă, la birocratia și lipsa de transparență de dinainte când în cercetare s-au putut sifona foarte mulți bani tocmai prin organismele pe care guvernul Ponta vrea să le reînființeze”.

Criteriile devin opționale

Am cerut un punct de vedere de la Ministerul Educației în legătură cu necesitatea schimbării criteriilor pe baza  cărora poți conduce doctorate. Am fost înștiințați că Ordinul 5.691/2011 a  fost abrogat în mod legal “în baza modificării şi completării articolului 300 din Legea Eucaţiei Naţionale numărul 1/2011”. De asemenea, ministerul susține că Ordinul “a fost suspus analizei tuturor instituţiilor de învăţământ superior prin Consiliul Naţional al Rectorilor şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare”. Doar că Asociația Ad-Astra tocmai asta remarca – în afara acestor două organisme apropiate ministrului Câmpeanu alte ONG-uri sau organizații ale oamenilor de știință nu au fost consultate.

La întrebarea noastră: “De ce nu se mai regăsesc în noul Ordin prevederi precum: obligativitatea ca teza să fie susținuta în universități de categoria A, susținerea ei în limba engleză și dispare orice referire la situațiile de conflict de interese”, ministerul ne reamintește că “Odinul 3.121/2015 desemnează instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat care organizează doctorat în domeniul solicitat de candidat. Aceste instituţii organizatoare au primit dreptul, prin ordin al ministrului, de a organiza doctorat în anumite domenii, pe baza unei evaluări și nu sunt calsificate. În ceea ce priveşte limba în care se susţine teza de abilitare, precum şi conflictul de interese se pot reglementa de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat”.

O ultimă declarație care validează ceea ce am afirmat încă din titlu. Criteriile care erau obligatorii – lipsa conflictului de interese sau redactarea într-o limbă străină – au devenit prin ordinulul ministrului Câmpeanu facultative și la latitudinea universităților. 

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...
Ultima oră
Pe aceeași temă