7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialDescoperirea supradotaţilor

Descoperirea supradotaţilor

Timp de o lună, 1.000 de copii din Bucureşti vor fi testaţi pentru a li se descoperi inteligenţele multiple. Anual, 30 de copii dintre cei selecţionaţi vor urma un program de dezvoltare a abilităţilor.

De sâmbătă, în sectorul 6 al Capitalei se lansează un proiect inedit care are ca scop descoperirea şi dezvoltarea potenţialului copiilor şi care va sta la baza lansării unor programe de excelenţă. Centrul de Inovaţie Didactică va funcţiona pentru o perioadă de doi ani în cadrul Şcolii Generale nr. 155 „Preasfânta Fecioara Maria” din sectorul 6. Timp de o lună, între 15 mai şi 15 iunie, se va desfăşura proiectul-pilot de testare faza preliminară – screening-ul a 1.000 de copii cu vârste între 9 şi 12 ani. Aceştia au fost selecţionaţi pe baza criteriilor furnizate de asociaţia iniţiatoare – IRSCA Gifted Education – şi, totodată, a recomandărilor făcute de învăţători şi profesori din 21 de şcoli.

Multiinteligenţe

„Ştiaţi că şi sunetele pot fi descrise în culori? Şi sufletele, şi adevărul, şi speranţa?! Sunt Ana Constantinescu şi pot traduce tot ce simt, văd şi înţeleg într-un limbaj care vibrează în vârfurile degetelor mele. Nu este vorba de muzică, ci de limbajul formelor şi al culorilor. Mama spune că sunt un miracol pentru că pictez încă de dinainte de a mă naşte (ea a simţit nevoia să picteze doar câteva luni, exact când mă purta în burtică, şi crede că eu îi ceream acest lucru). Acum am aproape 12 ani, iar fiecare suprafaţă goală (hârtie, pânză, mobilier, pereţi, veselă) este pentru mine o chemare. Să găsesc culorile şi formele care îi dau viaţă, forţă şi unicitate. Îmi place să particip la expoziţii, dar sunt mult mai fericită atunci când vând creaţiile mele, pentru că aşa o pot ajuta pe mama să mă crească. Sunt foarte fericită când pictez pentru că aceasta este o poveste care nu se va termina niciodată”, se descrie pe sine însăşi Ana Constantinescu, o fetiţă sprijinită şi de Gifted Education şi care acum este deja o mică pictoriţă. Proiectul este unic în România şi este axat pe „gifted education”, adică pe o educaţie diferenţiată, individualizată, de dezvoltare a potenţialului natural al copiilor, a aptitudinilor şi abilităţilor naturale cu o curriculă internaţională.

În acest fel, se încearcă nu doar descoperirea de noi talente în toate domeniile, cât mai ales sprijinirea acestora pentru a se materializa. Nu de multe ori, copii cu adevărat foarte talentaţi şi inteligenţi s-au pierdut pe drum doar pentru că nu au fost descoperiţi şi sprijiniţi. Dezvoltarea abilităţilor copiilor care vor fi selectaţi se va face într-un stil complet nou. Concret, personalul, care, de asemenea, trebuie să dea dovadă de talent, va adapta stilurile de predare şi curricula la nevoile şi personalitatea copilului. Mijloacele-cheie folosite sunt curricula îmbogăţită, mentorat, tutoring, accelerare. Centrul va merge pe un program de cursuri de tip after-school pentru 30 de copii selecţionaţi anual.

Testări complexe

Permanent se vor derula testări complexe, la cerere, pentru descoperirea inteligenţelor multiple, a abilităţilor înalte. 1. Asemenea centre există în alte ţări de mai multe decenii, în Germania funcţionând încă din anii ’80. La noi, deşi există legislaţie şi, de asemenea, recomandări internaţionale, înfiinţarea centrelor de excelenţă s-a făcut mai ales la modul declarativ. Nici acest centru, deşi dispune de personal şi spaţiu – trei săli de clasă puse la dispoziţie de Şcoala Generală nr. 155 -, nu îşi va putea duce misiunea până la capăt dacă nu va primi sprijin financiar pentru a cumpăra mobilier, aparatură etc. Date suplimentare privind proiectul şi cum putem susţine copiii talentaţi să nu se piardă pe drum se pot afla accesând site-ul www.giftededu.org.

Dascăli şi părinţi

Proiectul va include, de asemenea, cadrele didactice şi părinţii. În acest sens, 100 de cadre didactice vor fi informate cu privire la principiile educaţiei de excelenţă, vor urma cursuri de formare specifice şi vor putea să iniţieze activităţi de colaborare cu IRSCA Gifted Education. Parte în program vor fi şi părinţii. Anual, 60 de părinţi ai copiilor implicaţi direct în program vor beneficia de cursuri specifice şi vor primi materiale de informare privind principiile de descoperire şi dezvoltare a copiilor cu abilităţi înalte şi educaţia de excelenţă.  

Obiective

Primul obiectiv al Programului de Inovaţie Didactică îl constituie identificarea copiilor cu potenţial înalt. Selectarea se face prin parcurgerea mai multor etape, una dintre acestea fiind testarea la nivel internaţional cu teste Raven Standard Plus, SON-R (Snijders-Oomen Non-Verbal Intelligence Test Revised), WISC IV, TTCT (Torrance Tests of Creative Thinking), BWAS (Barron-Welsh Art Scale), LSI (Learning Styles Inventory).

Al doilea obiectiv constă în realizarea Centrului Multimedia de Inovaţie Didactică, primul de acest tip în Bucureşti. Aici, dascăli şi părinţi vor afla tot ceea ce înseamnă educaţia de înaltă calitate, putând urma cursuri de formare specifică.

Al treilea obiectiv al programului este Şcoala Talentelor. Anual, 30 de copii cu vârste între 9 şi 12 ani şi care au un potenţial foarte înalt din punct de vedere al inteligenţei, abilităţilor etc. vor urma şase cursuri de tip after-school pentru dezvoltarea multiinteligenţelor.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă