15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDirectoarea unei școli din Galați, acuzată că a agresat doi elevi

Directoarea unei școli din Galați, acuzată că a agresat doi elevi

Directoarea unei școli din județul Galați este acuzată că a agresat doi elevi, întrucât nu s-ar fi pregătit cum trebuie pentru ora de istorie la care fusese inspecție, informează Mediafax.

Astfel, la Şcoala numărul 1 din localitatea Adam va fi declanșată o anchetă după ce, vineri seară, reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean au fost sesizați că la unitatea de învăţământ a avut loc un incident în care a fost implicată directoarea,  a declarat şeful ISJ Galaţi, Mioara Enache.

“Indiferent de ceea ce se întâmplă, ca profesori nu avem voie să ne enervăm. Vom demara o anchetă luni la această şcoală pentru a stabili dacă se confirmă acuzaţiile care i se aduc doamnei directoare. Vom vedea ce spun toate părţile. În funcţiile de cele constatate vom lua măsurile care se impun”, a declarat inspectorul şef Mioara Enache.

Directoarea şcolii a recunoscut că vineri seară a avut loc un incident, însă nu i-a agresat pe elevi, ci doar ”s-a enervat” pentru că aceștia nu se pregătiseră pentru ora de istorie, susținând că de fapt copiii s-au lovit între ei.

În plus, conducerea ISJ Galaţi a aflat că ar exista un conflict mai vechi între directoarea școlii din localitatea Adam şi câteva profesoare.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă