17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialElev de 12 ani, bătut de directorul şcolii

Elev de 12 ani, bătut de directorul şcolii

Mama unui elev de 12 ani de la Şcoala "Axinte Uricariul" din comuna ieşeană Scânteia a sesizat Poliţia Judeţeană Iaşi, reclamând că fiul său ar fi fost lovit de mai multe ori cu palma peste faţă de către directorul unităţii de învăţământ, Inspectoratul Şcolar deschizând o anchetă în acest caz, anunță Mediafax.

Agresiunea ar fi avut loc, potrivit sesizării, în 5 iunie, în cabinetul directorului unităţii de învăţământ. "Mama elevului a depus o sesizare la Poliție în care reclamă că un cadru didactic i-ar fi agresat copilul. Facem verificări pentru stabilirea stării de fapt. În funcție de aceasta vom dispune măsurile în consecință. La dosar nu a fost depus niciun certificat emis de IML în care să se precizeze îngrijirile medicale pe care le-a primit băiatul astfel încât nu putem să ne pronunțăm asupra stării elevului”, a declarat, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iași, citată de Mediafax.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iaşi susțin, la rândul lor, că mama elevului respectiv nu s-a adresat instituţiei, fiind însă declanşată o anchetă în acest caz.

"Are loc o anchetă în prezent desfășurată de către inspectori ai ISJ. Părinții nu s-au adresa inspectoratului, dar are loc o anchetă pentru că este evident că violența nu își are loc în școală și domnul director, dacă a reacționat așa, nu are nicio scuză. În clipa în care are loc un astfel de eveniment conducerea școlii e obligată să informeze ISJ", a declarat, luni, Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iași.

Conform unor surse din cadrul unității școlare, băiatul ar fi fost lovit de către director, în urma comportamentului pe care l-a avut în timpul unei ore de sport.

Cele mai citite

VIDEO. Selly, discurs la un summit NATO. “Trebuie să vă fac încă de la început o mărturisire”

Discursul lui Andrei Șelaru, cunoscut sub numele de Selly, la NATO Youth Summit, aduce în prim-plan o temă importantă și actuală: dezinformarea și impactul...

Nu are loc la Barcelona. Vitor Roque, pus pe lista de transferuri

Barcelona a realizat un transfer semnificativ în iarnă, aducându-l pe Vitor Roque (19 ani) de la Athletico Paranaense pentru suma de 40 de milioane...

Rusia lovește o clădire cu 12 etaje în Harkov. Cel puțin 17 răniți

Rusia a efectuat o serie de lovituri aeriene asupra orașului Harkov din nord-estul Ucrainei, au anunțat oficialii locali, lovind o clădire rezidențială înaltă și...
Ultima oră
Pe aceeași temă