13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialO elevă a fost strangulată cu fularul, într-o școală din Iaşi. Care...

O elevă a fost strangulată cu fularul, într-o școală din Iaşi. Care este starea copilei

O elevă din localitatea ieșeană Ciortești, în vârstă de 12 ani, a fost la un pas de a fi strangulată cu fularul de un coleg de clasă. Incidentul a avut loc astazi în jurul orei 12.00, în timpul unei pauze de curs.

Copiii se jucau în pauză și colegul fetei a luat un fular și a strâns-o de gât din greșeală. Nu a vrut să-i facă rău, a declarat, pentru Rl, primarul localitătii, Gheorghe Burzghun.

La ora transmiterii acestei știri, eleva și-a revenit, însă va fi transportată la spital, pentru investigații, întrucât are și astm, a precizat directorul școlii din Ciortești, Dorel Constantin Popa.

În acest moment, fetiţa nu poate vorbi, cel mai probabil din cauza crizei de astm. În cel mai scurt timp, va ajunge la spitalul Sfanta Maria, din Iaşi, pentru a a fi evaluată de medici.

Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Iași, Constantin Radu Calistru, a precizat că echipajul a plecat înspre Iaşi la un minut după primirea apelului.

”Apelul s-a primit la 12.46, iar un minut mai târziu ambulanţa a plecat spre acest caz. A ajuns la faţa locului la 13.24. Sunt totuşi 45 de kilometri, nu se poate zbura”, a declarat Calistru, citat de Mediafax.

El a precizat că eleva a fost tot timpul conştientă şi nu prezintă urme de strangulare.

”Nu a fost cu pierderea stării de conştienţă. Fata este transportată cu ambulanţa la Spitalul de Copii Sfânta Maria, din Iaşi, pentru analize amănunţite”, a mai adăugat directorul medical al Serviciului de Ambulanță Iași.

 

Cele mai citite

CS Dinamo a făcut eventul! „Dulăii” au câștigat Cupa României după o finală cu CSM Constanța

Formația de handbal masculin CS Dinamo Bucureşti a cucerit Cupa României, după s-a impus cu 23-19 în finala disputată contra celor de la CSM...

Grecia, la picioarele lui Răzvan Lucescu! Antrenorul român a cucerit un nou titlu cu PAOK Salonic

Formația PAOK Salonic, pregătită de antrenorul român Răzvan Lucescu, s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul rivalei locale Aris și a câștigat al...

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă