15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialElevii bucureșteni, parlamentari pentru o zi

Elevii bucureșteni, parlamentari pentru o zi

 Peste 100 de elevi de la trei licee din București au devenit parlamentari pentru o zi, în cadrul evenimentului „Parlamentul Copiilor”. Astfel, ei au dezbătut și votat mai multe proiecte legislative care vizează sistemul de educație, potrivit Agerpres.

Elevii de la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Colegiul Naţional „Grigore Moisil” şi Colegiul Naţional de informatică „Tudor Vianu”, împărţiţi pe grupuri, au „propus”, „dezbătut’”şi „votat” mai multe iniţiative într-o şedinţă de plen desfăşurată după modelul şedinţelor obişnuite ale Camerei Deputaţilor. 

Reprezentanţii celor trei licee au luat în discuţie un proiect de lege privind introducerea unor materii opţionale în ciclul liceal inferior, unul privind echitabilitatea evaluărilor naţionale şi un altul privind feedback-ul elevilor asupra actului educaţional. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a condus şedinţa de plen, le-a transmis copiilor să ‘îi tragă la răspundere’ pe parlamentari şi să nu fie egoişti. 

„Vă rog să nu îi criticaţi o dată la patru ani şi să fiţi activi zi de zi. Transmiteţi-le mesajele pe care le credeţi de cuviinţă atunci lucrurile nu merg în direcţia pe care o consideraţi importantă pentru societatea pe care vreţi să o construiţi. (…) Nu fiţi pasivi, (…) e important să redefiniţi cuvântul ‘noi’ în societatea românească”, a spus Valeriu Zgonea, la evenimentul „Parlamentul Copiilor”. 

El a adăugat că tinerii trebuie să se implice mai mult în viaţa societăţii româneşti şi „să spună lucrurilor pe nume”.

„Parlamentul Copiilor” este un proiect care îşi propune să ofere tinerilor posibilitatea de a înţelege importanţa rolului şi funcţiilor legislativului în cadrul sistemului instituţional democratic. 

Evenimentul a fost găzduit, pentru al treilea an consecutiv, de Camera Deputaţilor.

 

Cele mai citite

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă