11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialElevii de clasa a IV-a încep, luni, Evaluarea Națională

Elevii de clasa a IV-a încep, luni, Evaluarea Națională

Aproximativ 200.000 de elevi de clasa a IV-a încep, luni, Evaluarea Națională. Astfel, prima probă va fi cea la Limba română, iar marți elevii vor susține proba la Matematică, potrivit calendarului aprobat de MENCŞ. Proba de evaluare a cunoştinţelor în limba maternă pentru elevii care aparţin minorităţilor naţionale va avea loc joia viitoare.

Testele vor fi evaluate în unităţile de învăţământ de către cadrele didactice care predau în respectivele şcoli. 

MENCŞ precizează că rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei, fiind valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare şi prin informarea părinţilor/ reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Cele mai citite

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă