17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialElevii de clasa a IV-a vor avea, din luna noiembrie, manuale noi...

Elevii de clasa a IV-a vor avea, din luna noiembrie, manuale noi la cinci discipline

Elevii de clasa a IV-a vor avea, începând din luna noiembrie, manuale noi pentru mai multe discipline: Limba română, Limba engleză, Matematică, Științele naturii și Istorie, informază Ministerul Educației.

„Ca urmare a soluţionării contestaţiilor aflate pe rolul instanţelor, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a contractat, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), instituţie organizatoare a licitaţiei privind achiziţia manualelor şcolare de clasa a IV-a, noile manuale pentru disciplinele Matematică şi Limba modernă engleză. Termenul de livrare a acestor titluri în depozitele de carte şcolară este 4 noiembrie. Pentru alte trei discipline (Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii şi Istorie), Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis în data de 30 septembrie respingerea tuturor contestaţiilor, drept urmare, au fost iniţiate procedurile de asigurare a manualelor în unităţile de învăţământ. Astfel, miercuri, 5 octombrie, au fost semnate precontractele, urmează obţinerea ISBN-ului şi editarea manualelor, respectiv selecţia lor de cadrele didactice. Termenul estimat de livrare în şcoli este sfârşitul lunii noiembrie. Versiunile digitale ale noilor manuale de Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii şi Istorie vor fi disponibile pe platforma manuale.edu.ro, imediat după aprobarea acestora prin ordin de ministru”, precizează Ministerul Educației, într-un comunicat de presă remis redacției.

În ceea ce priveşte manualele de Geografie, decizia CNSC a fost atacată în instanţă şi se află în proces de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, mai precizează reprezentanții Ministerului, care spun că decizia finală va fi formulată de CNSC, după pronunţarea completului de judecată.

Cele mai citite

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă