10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialElevii români au cucerit două MEDALII de aur, una de argint și...

Elevii români au cucerit două MEDALII de aur, una de argint și una de bronz la Olimpiada internațională de Geografie

Delegația României a obținut două medalii de aur, una de argint și una de bronz la cea de-a XIII- a ediție a Olimpiadei Internaționale de Geografie, desfășurată în China, a anunțat joi Ministerul Educației.

Cei doi elevi medaliați cu aur sunt Maria-Sabina Calisevici (clasa a XI-a/ Colegiul Militar Liceal "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc) și Ioan-Adrian Toma (clasa a XII-a/ Colegiul Național "Unirea" din Focșani).

Medalia de argint a fost câștigată de Radu Artiom (clasa a XI-a/ Liceul Teoretic "Jean Monnet" din București), în timp ce cea de bronz a fost obținută de Sorina Avădanei (clasa a XII-a/ Colegiul Național "Calistrat Hogaș" din Neamț).

Echipa României a fost însoțită de profesorii coordonatori Mihaela Cornelia Fiscutean și Dorin Fiscutean de la Colegiul Național din Iași.

Olimpiada Internațională de Geografie s-a desfășurat la Beijing, în perioada 15-22 august, și a reunit peste 180 de concurenți din 47 de țări.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă