9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialEXAMEN DEFINITIVAT 2015 ALBA. Câte contestați au fost depuse, după afișarea notelor...

EXAMEN DEFINITIVAT 2015 ALBA. Câte contestați au fost depuse, după afișarea notelor la examenul de definitivat

EXAMEN DEFINITIVAT 2015 ALBA. 35 de contestații au fost depuse în județul Alba, după afișarea notelor la examenul de definitivat, informează Inspectoratul Școlar General Alba.

Astfel, au fost depuse opt contestații la limba engleză, șase la limba și literatura română și cinci contestații au fost depuse la matematică.

Contestațiile vor fi soluționate între 16-17 iulie, iar notele finale vor fi afișate pe 18 iulie. 

Peste 9.000 de candidaţi au susţinut, în 9 iulie, proba scrisă a examenului naţional de definitivat în învăţământ.

Dintre cei 10.297 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi să participe la proba scrisă 9.385 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ cele trei condiţii prevăzute de metodologie, respectiv efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs "Bine" sau "Foarte bine" şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar, potrivit Ministerului Educaţiei.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă