22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialGalați: număr-record de școli fără autorizație

Galați: număr-record de școli fără autorizație

48 de școli din mediul rural nu au obținut autorizația din cauză că nu au apă curentă sau probele de laborator au dovedit că apa este improprie consumului.

Cu o săptămână înaintea începerii anului școlar, o sută din cele 436 de unități de învățământ gălățene nu au autorizație sanitară. În mediul urban, din 144 de unităţi școlare sunt autorizate numai 126. Nu au primit autorizația 18 unități de învățământ, majoritatea grădinițe situate la parter de bloc, care nu au circuite alimentare corespunzătoare, nu asigură cubajul de aer necesar pentru un minim de 10-15 copii sau nu au iluminat natural corespunzător.

În afara acestor grădinițe mai există şi alte unităţi școlare, care nu au primit autorizație deoarece nu au circuite corespunzătoare la blocul alimentar sau nu au dotările necesare. În mediul rural, dintr-un total de 292 de unităţi de învăţământ, sunt autorizate 210. Din cele 82 de unităţi de învăţământ neautorizate, 48 nu au obținut autorizația deoarece nu au apă curentă sau probele de apă prelevate au dovedit că apa potabilă nu are o calitate corespunzătoare.

„Un număr de 48 sunt ne­autorizate, din motiv că nu au apă curentă sau probele sunt necorespunzătoare. Alte motive sunt spaţiile degradate sau improprii desfăşurării activităților didactice, grupuri sanitare degradate, iluminatul natural insuficient, săli cu suprafeţe mici la grădiniţe, dotări sanitare insuficiente sau lipsa grupurilor sanitare proprii. Adică mai sunt unităţi care au încă, şi în secolul 21, toaletele în fundul curţii“, a declarat dr. Valentin Boldea,

purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galaţi. DSP va demara verificările la unităţile şcolare imediat după începerea anului şcolar. Conform procedurii, conducerile unităților școlare depun la DSP declaraţii pe propria răspundere, urmând ca după începerea anului școlar echipele de control ale DSP să verifice dacă datele de autorizare depuse corespund cu situația reală din școli. 

Statistici „perene“

Situația din 2015 nu diferă prea mult de cele din anii trecuți, dar procentul școlilor autorizate în acest an, de 22%, este un record. În 2013, un număr de 94 de unităţi şcolare de stat nu au obţinut autorizaţia sanitară, din diferite motive. Statistica era total diferită în ceea ce priveşte unităţile şcolare de învăţământ particular, toate şcolile şi grădiniţele particulare din judeţul Galaţi având autorizaţie sanitară.

Potrivit statisticii Inspectoratului Şcolar (IŞJ) Galaţi, principalele motive pentru care cele 94 de şcoli de stat nu obţinuseră autorizaţia sanitară în 2013 era lipsa condiţiilor elementare de igienă. Astfel, 34 de spaţii şcolare nu erau autorizate din cauza lipsei unei surse de apă potabilă, alte 29 din cauza lipsei apei curente, iar în cazurile altor 21 de unităţi şcolare de stat nu a fost acordată autorizaţia sanitară din cauza unor dotări insuficiente la grupurile sanitare sau din cauză că nu erau respectate normele elementare de igienă. În 2011, nu aveau autorizația sanitară 160 din cele 450 de unităţi şcolare.

În mediul rural erau autorizate numai 180 din cele 300 de şcoli, iar în mediul urban 118 din 147. Procentul de 35% de unităţi de învăţământ fără autorizaţie înregistrat în 2011 indica o revenire la situaţia din 2006-2007, când 30% din şcoli nu aveau autorizaţie, dar şi o îmbunătăţire faţă de 2008-2009, când procentul era de 50%. Procentul de 22% înregistrat în 2015 este un record al ultimilor ani.

Situația din 2015 nu diferă prea mult de cele din anii trecuți, dar procentul școlilor autorizate în acest an, de 22%, este un record. 

Școlile neautorizate funcționează în baza asumării răspunderii

Unităţile de învăţământ care nu deţin autorizațiile sanitare pot funcţiona pe baza asumării răspunderii, DSP putând decide suspendarea
cursurilor într-o unitate școlară doar dacă se va constata că există un risc major pentru sănătatea copiilor şi a cadrelor didactice. „Unităţile care nu au autorizaţie îşi vor desfăşura activitatea pe propria răspundere a conducerii. Discuţia despre suspendarea cursurilor se va pune doar atunci când există un pericol major asupra sănătăţii copiilor şi cadrelor didactice. În rest, nu ne putem permite să luăm decizia închiderii noi, ca şi DSP, pentru că nu putem îngrădi accesul la învăţământ al copiilor. Noi toată situaţia cu localităţile şi unităţile o vom transmite tuturor instituţiilor abilitate, Prefectură, autorităţi locale să ia măsurile care se impun pentru remediere“, a mai precizat purtătorul de cuvânt al DSP Galați.

În fiecare an, cel puțin o sută de școli gălățene funcționează ilegal

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan: “Bilanțul lui este matematic zero”

Candidatul PNL pentru funcția de primar general al Capitalei, Sebastian Burduja, a criticat dur activitatea actualului edil, Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută...
Ultima oră
Pe aceeași temă