12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialInspectorul General Școlar: 85 la sută dintre elevii bucureşteni, înscrişi la religie

Inspectorul General Școlar: 85 la sută dintre elevii bucureşteni, înscrişi la religie

Ponderea elevilor bucureşteni înscrişi pentru a continua pregătirea la disicplina religie era, vineri, la ora 12.00, de 85 la sută, dar procesul este dinamic, a declarat, inspectorul General Școlar Constantin Trăistaru, relatează Mediafax.

Citește și: Câți elevi s-au înscris la ora de religie

El a transmis că, până în acest moment, s-au înscris 160.000 de elevi, din totalul celor 188.000 eligibili pentru studiul acestei discipline, a spus inspectorul general şcolar, cu precizarea că mai sunt cereri de validat.

La nivel naţional, în învăţământul preuniversitar sunt 3.095.000 de elevi, dintre care doar 2.359.880 sunt eligibili pentru studiul religiei, restul fiind cei din grădiniţe, şcoala postliceală, dar şi formele de învăţământ seral sau fără frecvenţă.

Citește și: Ce spune Cîmpeanu despre cererile pentru ora de religie

În formularul de înscriere se solicită directorului unităţii de învăţământ participarea elevului la orele de religie, cu menţionarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Cultul Musulman, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică Română, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România şi Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Decizia CC devine executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 9 martie.

Pentru a fi pusă în practică decizia Curţii Constituţionale, dar şi pentru evaluarea necesarului de personal didactic pentru disciplina Religie în anul şcolar 2015-2016, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, printr-o adresă din 16 februarie, a cerut tuturor inspectoratelor şcolare ca, până pe 6 martie, să informeze elevii majori, respectiv părinţii şi tutorii legal instituiţi pentru elevul minor, referitor la hotărârea CC şi la faptul că, dacă doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a beneficia de ora de religie, trebuie să adreseze unităţii de învăţământ o solicitare scrisă.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit în 28 februarie, a arătat că CC a menţinut statutul orei de religie ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru şcoală, şi a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, şi anume pe baza unei cereri de înscriere.

Consiliul a solicitat Parlamentului ca atunci când va completa articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie, dar şi retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal, excepţie făcând anul şcolar 2015-2016, când îşi vor exprima opţiunea indiferent de anul de studiu.

Ulterior, ministrul Sorin Cîmpeanu arăta că profesorii de religie care şi-ar putea pierde orele ca urmare a refuzului părinţilor de a-şi înscrie copii la această materie "vor căuta dreptatea în justiţie", iar dacă vor avea câştig de cauză, Ministerul Educaţiei va trebui să le achite salariile rămase neplătite.

Ministrul Educaţiei mai spunea că a fost avansată ideea plasării acestei materii la începutul sau la finalul programului, dar că "norma, prin dimensiunea ei, nu va putea fi acoperită doar la început şi sfârşit de program".

"Deşi a fost avansată ideea poziţionării orelor de religie la începutul sau finalul programului, datorită numărului de ore care alcătuiesc norma unui cadru didactic, acest lucru nu va rezolva decât într-o oarecare măsură problema. Norma, prin dimensiunea ei, nu va putea fi acoperită doar la început şi sfârşit de program. Ajută, dar nu rezolvă", a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului Educaţiei, în prezent, religia este predată în şcoli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.

În şcolile din România, religia face parte din trunchiul comun şi este predată pentru toate cele 18 culte recunoscute.

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă