15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialInteres mare pentru admiterea la Medicină

Interes mare pentru admiterea la Medicină

Tineri din toată țara au manifestat un interes deosebit față de examenul de admitere organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu“ din Cluj, spun reprezentanții acestei instituții de învățământ superior.

Astfel, 2.343 de tineri au concurat pentru cele 600 de locuri bugetate și cele 225 de locuri cu taxă. Cea mai mare notă de admitere a fost 10, iar cea mai mică a fost de 5,03 pentru locurile cu taxă.

“Șapte candidați au fost admiși fără concurs, în condițiile în care sunt olimpici premiați la fazele naționale și internaționale“, mai afirmă reprezentanții universității clujene.

Cele mai citite

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF. Ghidul poate...

Turcia întârzie încheierea acordului de deminare în Marea Neagră între România, Bulgaria și Ucraina

Acordul tripartit pentru deminare în Marea Neagră, încheiat în ianuarie cu România şi Bulgaria, nu a intrat încă în vigoare din cauza lipsei ratificării...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă