12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialInvestiții de 1,6 milioane de euro în școlile sibiene

Investiții de 1,6 milioane de euro în școlile sibiene

Municipalitatea continuă lucrările la clădirile în care funcţionează unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pentru ca acestea să fie pregătite de începerea noului an şcolar.

Lucrările la Colegiul Tehnologic Avram Iancu din Sibiu au fost finalizate în această săptămână. Lista de investiţii planificată pentru acest an a inclus şi lucrările de reparaţii ale acoperişului şi faţadei acestei clădiri situate pe strada Movilei. Lucrările au însumat o valoare de 541.506,04 lei. În perioada 19 mai – 18 august, constructorul a desfăcut tencuielile degradate de pe faţadă şi tencuiala de pe soclul clădirii, a refăcut stratul de tencuială şi a aplicat zugrăveala. Pe soclu a fost aplicată o tencuială specială de asanare pentru a asigura şi izolaţia. De asemenea, ferestrele au fost înlocuite cu unele confecţionate din lemn stratificat şi geam termopan. Acoperişul clădirii a fost şi acesta reparat acolo unde astfel de lucrări au fost necesare. ”De la începutul anului până în prezent au fost finalizate lucrări în valoare de peste 2.700.000 de lei. Așa ar fi reabilitarea faţadei şi înlocuirea tâmplăriei la grădiniţa nr. 20, amenajarea unei rampe la şcoala nr. 8, restaurarea ferestrelor la Colegiul Naţional Samuel Brukenthal, amenajarea unui sistem de drenaj, a hidroizolaţiei şi reabilitarea sistemului pluvial la grădiniţele nr. 5 şi 14 sau modernizarea instalaţiei interioare de apă la grădiniţa nr. 5. Au mai avut loc reabilitarea spălătoriei grădiniţei nr. 15, reabilitarea instalaţiei termice şi a sistemului de alarmă la grădiniţa nr. 22, reabilitarea gardului la grădiniţa nr. 33, înlocuirea instalaţiei termice şi a celei de gaz la grădiniţa nr. 38 și lucrări montare tâmplărie PVC la grădinţa 42 şi la şcolile generale I.L. Caragiale, Regele Ferdinand, nr. 1, nr. 8 şi nr. 25, dar și alte lucrări la alte unități de învățământ”, spun reprezentanții municipalității.

Ce lucrări vor mai fi executate în Sibiu

Alte lucrări sunt programate să se încheie la sfârşitul lunii septembrie, iar valoarea acestora este de 3.531.000 lei. Cu acești bani vor fi finanțate realizarea termosistemului faţadei sălii de sport de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna, amenajarea sistemului pluvial şi reabilitarea gardului la grădiniţa nr. 29, înlocuirea centralei termice şi a instalaţiei aferente la Colegiul Octavian Goga sau refacerea soclului faţadei Colegiului Gh. Lazăr. Procedurile de achiziţie a contractelor de lucrări sunt în curs pentru alte trei lucrări: recompartimentarea grupurilor sanitare de la Liceul O. Ghibu; înlocuirea tâmplăriei la Grupul Şcolar de Construcţii Carol I; amenajarea de rampe pentru persoane cu dizabilităţi la Colegiul Tehnic Terezianum. Valoarea estimată a acestor lucrări este de 285.000 de lei.  

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă