5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialLa patru licee din Arad, nici un candidat nu a promovat bacalaureatul

La patru licee din Arad, nici un candidat nu a promovat bacalaureatul

Aproximativ 16% din absolvenții din județul Arad au obținut peste 6 la examenul de bacalaureat, iar la patru licee, nici un elev nu a obținut notă de trecere, transmite Mediafax

Consultați aici rezultatele la examenul de bacalaureat înainte de contestații.

Potrivit ISJ Arad, la examenul de bacalaureat din sesiunea august – septembrie au fost înscriși 1.415 candidați, 1.012 din promoţia curentă și 403 din promoţii anterioare. S-au prezentat la probe 1.097 candidați, iar dintre aceștia doar 180 au obținut media de promovare. Astfel, procentul de promovabilitate în judeţ înainte de contestaţii este de 16.41.

Liceul Special ”Sfânta Maria” Arad are rată de promovare de sută la sută, iar următorul clasat este Colegiul Național ”Vasile Goldiș”, cu 64,29 la sută dintre candidați promovați.

În total, 17 licee din județ au obținut procent de promovare peste medie. Pe de altă parte, la patru licee nu a promovat niciun candidat, şi anume Liceul Tehnologic ”Sava Brancovici” Ineu, Liceul Tehnologic ”Vasile Juncu” Miniș, Liceul Tehnologic Vinga și Liceul ”Sever Bocu” Lipova.

Procente mici de promovare sunt și la Liceul Tehnologic Beliu – 3,57, Liceul ”Ion Buteanu” Gurahonț – 5,47 sau Liceul Tehnologic ”Iuliu Moldovan” Arad – 5,00.

În sesiunea de vară, înainte de contestaţii au promovat 50,66 la sută dintre absolvenţi în Arad, iar după contestații 51,88 la sută.

În tamna anului trecut, procentul de promovare în județ era de 35,87 înainte de contestații și 36,26, după soluționarea contestațiilor.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, la nivel naţional 22,27 la sută dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat sesiunea a doua a examenului de bacalaureat înainte de contestaţii, rezultatul fiind cu aproximativ 1 la sută mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi sesiune a anului 2013.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă