13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul Educației a analizat controversatul subiect privind redactarea unui denunț, la Olimpiada...

Ministerul Educației a analizat controversatul subiect privind redactarea unui denunț, la Olimpiada de Limba Română: Formularea a fost inadecvată. Ce măsuri s-au luat pentru preîntâmpinarea unor astfel de situaţii

Ministerul Educaţiei a analizat situaţia generată de formularea subiectului primit spre rezolvare de elevii din județele Bistrița-Năsăud, Cluj și Prahova, la faza județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română pentru clasa a XII-a, unde se cerea să se redacteze un “denunț” cu un personaj din “Moromeții”. 

Ministerul Educației consideră că formularea acestui subiect a fost inadecvată. Prin urmare, pentru a preîntâmpina situații de acest gen, Ministerul Educației a decis ca, începând cu anul școlar 2017-2018, subiectele pentru etapele județene să fie elaborate de specialiștii din grupurile de lucru din Ministerul Educației.



Citeşte şi: Elevii au avut de scris un denunț, la Olimpiada de Limba Română. Controversatul subiect este verificat de Inspectoratul Școlar Prahova

Inspectoratul Școlar Prahova a demarat o anchetă după ce unul dintre subiectele de la Olimpiada de Limba și Literatura Română le spunea elevilor să redacteze un “denunț” cu un personaj din “Moromeții”

 



Măsura are ca obiectiv atât evitarea unor formulări nefericite, cât și asigurarea unei abordări unitare cu privire la conceperea subiectelor pentru olimpiade și concursuri școlare, precum și la selecția elevilor. Măsura va fi aplicată din anul școlar următor, întrucât trebuie modificate regulamentele specifice ale unor olimpiade și concursuri școlare, lucru care nu se poate realiza în acest moment, având în vedere că acestea sunt în desfășurare.

De asemenea, Ministerul Educației face apel la toate cadrele didactice implicate în elaborarea de subiecte pentru orice tip de evaluare (teste de evaluare, lucrări scrise semestriale, concursuri, examene etc.) să respecte programa în vigoare și să adapteze cerințele la specificul vârstei, pentru a evita apariția unor situații care lasă loc unor interpretări fără legătură cu mediul școlar.

 

Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă