7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialMinistrul Educației a aprobat înființarea Consiliului de Etică și Management Universitar

Ministrul Educației a aprobat înființarea Consiliului de Etică și Management Universitar

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a aprobat constituirea Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU) și Regulamentul de organizare și funcționare a acestui organism, care va avea un rol consultativ în cadrul Ministerului.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Ministerul Educației, rolul Consiliului de Etică va fi dezvoltarea culturii etice și a integrității în universitățile din România.

Noul Consiliu va determina și sprijini universitățile să pună în practică, în mod organizat, transparent și eficient, politicile de etică și integritate universitară, în conformitate cu prevederile legislației în domeniu.

"Consiliul de Etică și Management Universitar se pronunță asupra litigiilor de etică universitară și analizează cazurile referitoare la abateri de la normele de etică și management universitar, în urma sesizărilor făcute de persoane fizice/ juridice sau prin autosesizare, după ce subiectul lor a fost analizat în cadrul facultății/ universității. Termenul de investigare a sesizărilor este de 3 luni de la data înregistrării acestora", afirmă sursa citată.

Consiliul de Etică și Management Universitar are 11 membri, desemnați autonom de Consiliul Național al Rectorilor, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, Consiliul Național al Cercetării Științifice, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și de federațiile naționale studențești.

"Cu excepția reprezentantului organizațiilor studențești, membrii CEMU trebuie să fie cadre didactice și cercetători, având cel puțin titlul de conferențiar sau cercetător științific II ori titluri echivalente obținute în străinătate. Mandatul membrilor este de 4 ani, indiferent de eventuale întreruperi. Ulterior constituirii, consiliul își va alege președintele și vicepreședintele și va numi un secretar general", precizează comunicatul Ministerului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...
Ultima oră
Pe aceeași temă