15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialPNL îi cere lui Ciorbea să atace la CCR modificările la Legea...

PNL îi cere lui Ciorbea să atace la CCR modificările la Legea Educației și anunță că va cere demisiile lui Pricopie și Costoiu

PNL cere Avocatului Poporului să atace modificările aduse Legii Educației, printr-o petiție online lansată marți, informează Agerpres. Totodată, liberalii au anunțat că parlamentarii PNL vor depune, la începutul sesiunii parlamentare din toamnă, o moțiune prin care vor cere demisiile lui Remus Pricopie și Mihnea Costoiu.

'PNL se solidarizează astfel cu societatea civilă în demersul de contestare a OUG nr.49/2014 și face un apel la cetățeni să semneze această petiție pentru a arăta Guvernului Ponta că vocea contestatarilor nu poate fi ignorată. Numai printr-un efort conjugat între clasa politică și societatea civilă vom reuși, sperăm, să-l convingem pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, să conteste la Curtea Constituțională noua lege', se arată într-un comunicat al PNL.

Liberalii mai spun că, prin lansarea petiției, vor să tragă un semnal de alarmă în ce privește Ordonanța de Urgență nr. 49/2014, considerând că 'numeroase' prevederi ale acesteia contravin Constituției, întrucât afectează drepturi garantate de Legea fundamentală, cum este dreptul la educație, fără consultarea celor vizați direct de aceste schimbări.

'Partidul Național Liberal nu va asista impasibil la distrugerea totală a învățământului românesc și, la începutul sesiunii parlamentare din această toamnă, va redacta o moțiune simplă prin care va cere demisia miniștrilor Pricopie și Costoiu', se mai precizează în comunicatul PNL.

Legea Educației a fost modificată prin OUG 49/2014. Printre cele mai importare schimbări se numără: înființarea de universități private la inițiativa unei persoane fizice și au caracter nonprofit și sunt de interes public, lucru care le aduce beneficii (neplata TVA), în condițiile în care primesc bani de la studenți, admiterea la facultate fără bacalaureat, organizarea unei a treia sesiune a examenului de bacalaureat și doctoratul la fără frcevență.

Atât președintele Traian Băsescu, cât și societatea civilă i-au cerut Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să atace la CCR modificările aduse Legii Educației. În replică, Ciorbea a spus că va analiza dacă sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea modificărilor la Curtea Constituțională.

 

Cele mai citite

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...

Eșec pentru Gloria Bistrița în finala EHF European League. Dunărea Brăila a terminat pe locul patru

Gloria Bistriţa a pierdut finala EHF European League la handbal feminin, fiind învinsă de formația norvegiană Storhamar cu scorul de 29-27, duminică seară, la...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă