19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPremii pentru copiii care studiază limba turcă

Premii pentru copiii care studiază limba turcă

În finală s-au întrecut elevi din nouă localități.

Uniunea Democrată Turcă din România în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a organizat în data de 7 iunie, cea de a II-a ediţie a Festivalului poeziei şi cântecului turcesc „Ana dilim-Güzel Türkçem”- „Frumoasa mea limbă maternă”.

În confruntarea finală, a concursului de sâmbătă, au intrat în competiţie elevi din clasele I-XII care studiază limba turcă, din Constanţa, Medgidia, Cobadin, Ciocârlia, Tuzla, Castelu, Cumpăna, Ovidiu şi Valu lui Traian. Pentru prima dată în cadrul festivalului a fost introdus şi un concurs de interpretare de cântec turcesc cu scopul de a descoperi tinerele talente din cadrul comunităţii, dar şi pentru a reînvia folclorul tradiţional al turcilor dobrogeni. Juriul concursului de interpretare a fost format din: Leila Hagi-Salim, consilier – Instituţia Prefectului, Halime Demirtaş – profesor Colegiul Naţional „K.Atatürk” şi Alev Gafar – profesor Centrul Cultural „Yunus Emre”. La partea de recitare, cei care au ales au fost prof. Vildan Bormambet – MEN, prof. Sevil Onder – Colegiul Naţional „K.Atatürk”şi Aimer Eynalli – Şcoala Gimnazială nr. 24. La concursul de interpretare secţiunea copii clasele I-VIII pe primele locuri s-au clasat: Cayali Mirem – premiul I, Husein Ilknur şi Akdeniz Aida – premiul II, Cayali Derya şi Sali Sibel – premiul III. La acelaşi concurs, elevi de liceu, premiul I a fost adjudecat de Deniz Done elevă în clasa a X- a la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa. La concursul de recitare secţiunea clasele I-IV locul I a fost ocupat de Memedali Alina şi Husein Nur, locul II a fost împărţit de Seidamet Ersun şi Vulpe Andra, iar locul III de Cadır Aisel şi Yildırım Melissa. La secţiunea elevi de liceu, clasamentul a arătat astfel: Mocanu Gabriela – locul I, Apti Aylin locul – II, Elis Kerim şi Körçu Sedan – locul III. Conform declaraţiilor preşedintelui UDTR, Osman Fedbi, ocupanţii primelor trei locuri de la ambele concursuri, interpretare şi recitare, vor beneficia de o tabără gratuită la Predeal.

 

Au fost premiați și profesori

În cadrul aceluiaşi eveniment au fost premiaţi de către UDTR şi elevii care s-au clasat pe primele locuri la concursul lansat în şcolile constănţene în luna mai, cu prilejul Zilei Naşterii Profetului. Profesorii de limba turcă, ce s-au remarcat în activitatea didactică în anul şcolar 2013-2014 au primit diplome de merit din partea ISJ înmânate de inspectorul şcolar Icbal Anefi. Printre aceştia s-au numărat: inspectorul de specialitate din cadrul MEN Vildan Bormambet, prof. Osman Melek şi Serin Türkoğlu – Şcoala Gimnazială nr.10, Constanţa, prof. Musledin Firdes – Colegiul Pedagogic “Constantin Brătescu” , prof. Gemil Sevidan – Şcoala Gimnazială nr. 1 Castelu, prof. Abibula Şeila – Şcoala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, prof. Halime Demirtaş şi dir.adj. Özgür Kıvançi – Colegiul Naţional “Kemal Ataturk” din Medgidia. A mai fost premiat şi directorul Grădiniţei bilingve româno-turce, Regep Aiten.

Premiile au fost înmânate elevilor participanţi la concurs de: preşedintele UDTR Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim, subsecretarul de stat din cadrul DRI Aledin Amet, subprefecţii Accoium Levent şi Anefi Ersun, decanul Facultăţii de Litere, conf.univ. dr Mihaela Fulea, consilierul Murat Actuan precum şi de către consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozçalışkan.

Cele mai citite

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă