12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialProfesorii vor primi bani pentru dezvoltare profesională: 150 de euro

Profesorii vor primi bani pentru dezvoltare profesională: 150 de euro

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, că profesorii vor primi din nou bani pentru dezvoltare profesională, însă aceasta va fi majorată la 150 de euro, informează b1TV.

„Știți că bugetele au crescut, ne uităm în execuția bugetară, nu în promisiuni. Deja după doi ani putem să vedem execuția bugetară. Eu sunt convins că și pentru 2015 vor crește sumele, în plus am încercat și vom folosi la maximum resursele europene, fondurile structurale în lunile următoare. Profesorii vor primi din nou acel instrument, cândva era 100 de euro, acum vor fi 150 de euro pentru dezvoltare profesională", a precizat ministrul pentru Agerpres.

El a afirmat că Ministerul Educației încearcă să clarifice problema cu naveta cadrelor didactice.

"Încercăm să clarificăm problema cu naveta elevilor și a cadrelor didactice. Problema elevilor cu naveta este clarificată de anul trecut, asigurând surse de finanțare. Și naveta cadrelor didactice trebuie clarificată, pentru că unele unități administrativ-teritoriale decontează, iar altele nu. Am stabilit că vom analiza acest subiect să vedem cum reușim unitar la nivel național să se facă decontarea, introducându-se, evident, niște plafoane. Sunt cazuri greu de crezut: 120 de kilometri dus, 120 de kilometri întors în fiecare zi. Trebuie să vedem exact cum stau lucrurile și să finanțăm această navetă.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă