16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialProgramul ”Laptele și cornul” NU a început în Mehedinți. Cum se scuză...

Programul ”Laptele și cornul” NU a început în Mehedinți. Cum se scuză consilierii județeni

Deși a trecut o săptămână de când a început școala, circa 25.000 de elevi din Mehedinți încă nu primesc cornuri și lapte, potrivit Mediafax

Reprezentanţii Consiliului Judeţean susțin că procedura de licitaţie a fost întârziată din cauza unor neclarităţi la calcularea preţului pe pachetul de produse, în urma scăderii TVA

“Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi a prezentat situaţia numărului de beneficiari în anul 2015 – 2016 în luna iunie a anului 2015. Aceştia urmează să beneficieze de acest program”, a declarat şeful ISJ Mehedinţi, Mirela Pintea Enea.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Mehedinţi, întârzierea programului a fost cauzată de scăderea TVA la pâine, la 9%, ceea ce a creat dificultăţi în calcularea preţului per pachet, în condiţiile în care laptele şi cornul nu se pot calcula separat în cadrul programului, autorităţile locale având nevoie de clarificări din partea Direcţiei de Finanţe Publice în privinţa nivelului TVA ce trebuie aplicat celor două produse.

Secretarul Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ladislau Mednyanszky, a declarat că, în urmă cu câteva zile, anunţul de licitaţie a fost publicat pe site-ul electronic de achiziţii publice, iar în aproximativ o lună şi jumătate beneficiarii programului “Laptele şi cornul” ar putea primi produsele.

“Până acum, copiii nu au primit. Programul este publicat, anunţul este pe SEAP, ANRMAP l-a validat, în termen de 45 de zile, dacă nu vor fi contestaţii, această problemă va fi rezolvată”, a declarat Mednyanszky.

Acesta a explicat că autorităţile judeţene au avut nelămuriri în privinţa nivelului de TVA care trebuie aplicat celor două produse, în condiţiile în care în Codul Fiscal cornurile sunt considerate produse de patiserie, în cazul cărora nu a fost scăzută TVA, motiv pentru care au cerut clarificări Direcţiei de Finanţe Publice, care a răspuns solicitării abia săptămâna trecută. În răspunsul respectiv se arată, potrivit lui Ladislau Mednyanszky, că autorităţile pot să aplice şi la cornuri TVA de 9 la sută, dar că îşi asumă acest lucru.

Un pachet care conţine lapte şi corn se ridică la suma de 1,17 lei, iar valoarea totală a contractului în Mehedinţi, pentru anul 2015-2016, este de aproximativ 4,5 milioane de lei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă