8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialRevolta elevilor împotriva uniformelor școlare. Președintele Consiliului Elevilor: Uniforma este o modalitate...

Revolta elevilor împotriva uniformelor școlare. Președintele Consiliului Elevilor: Uniforma este o modalitate prin care școala vrea să impună abuziv un set de reguli

Consiliul Național al Elevilor a sesizat faptul că purtarea uniformei dă posibilitatea apariției unor abuzuri venite din partea conducerii unităților de învățământ.

Într-un comunicat public, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) arată că, în județe precum Bacău, Mureş, Sălaj, Suceava, Iaşi, Braşov, Galaţi, Botoşani, Dolj, Tulcea, Vrancea şi Giurgiu au fost semnalate cazuri în care şcolarii care nu purtau uniforme nu li s-a permis accesul în incinta unităţilor de învăţământ. Elevii au considerat această interdicție drept un abuz, dat fiind faptul că accesul ar trebui să se facă doar pe baza carnetului de elev și nu a vestimentației. CNE mai susține faptul că părinții sunt obligați să plătească sume mari pentru achiziționarea uniformelor aspect care „contrazice gratuitatea învăţământului de stat, asigurată prin lege”. 

România liberă a stat de vorbă președintele Consiliului Național al Elevilor, Vlad Ștefan, pentru a afla cum este privită uniforma școlară, asimilată în mentalul colectiv deopotrivă ca un semn al apartenenței la o instituție de prestigiu, dar și ca o uniformizare a spiritului.

România liberă: Cum vedeți dumneavoastră rolul și semnificatia uniformei școlare?

Vlad Ștefan: Din punctul de vedere al Consiliului Național al Elevilor, în ziua de astăzi, uniforma școlară reprezintă o modalitate prin care școala românească încearcă să se exonereze de răspunderea de a conferi elevilor valori și principii legate de conduita și etica școlară, impunând abuziv un set de reguli menite, ca prin intermediul fricii și al presiunii să îi constrângă pe elevi să se supună. Dacă este să privim uniforma din perspectiva egalității, principiu puternic înrădăcinat în educația din România, încă din perioada comunistă, se realizează o mare eroare. Egalitatea nu ar trebui să îi uniformizeze pe elevi, să îi supună anumitor dogme irelevante, ci să le arate faptul că fiecare dintre ei are aceleași șanse și oportunități de dezvoltare, indiferent de statutul financiar al părinților. Din perspectiva promovării sentimentului apartenței la o anumită instituție de învățământ, din nou ne aflăm într-o eroare gravă, noi ca societate. Promovăm un elitism tradiționalist, fără să înțelegem că ceea ce contează în educație este plus valoarea și, atâta timp cât încercăm să segregăm în permanență sistemul educațional în ,,școli de prestigiu” și ,,restul școlilor” nu facem altceva decât să distorsionăm adevărul și să tindem să credem că doar elita contează. Din acest motiv, uniforma, ca element de apartenență și mândrie nu poate reprezenta un argument. Nu vrem să aparținem unui sistem discriminatoriu, ineficient, care nu este în stare să acorde șanse tuturor și să militeze pentru dezvoltarea fiecăruia, indiferent de mediul de proveniență sau statut financiar.

Susțineți că părinții plătesc uniformele, iar acest aspect încalcă etica învățămantului. Cât de grav și răspândit este acest fenomen?

Fenomentul este destul de grav și răspândit în aproape toate județele. Școala uită că se supune unor acte normative superioare, în care este foarte clar stipulat faptul că învățământul este gratuit. Deci, argumentul anumitor directori care vin și spun că, la înscrierea în respectiva unitate de învățământ, elevul și-a asumat normele interne (respectiv uniforma) prin semnarea contractului educațional este nul, atâta timp cât legea spune clar că elevul nu poate fi constrâns să ofere sume de bani școlii. Mai mult de atât, uneori din frica de a se împotrivi sistemului, alteori din simpla dorință de a nu le cauza probleme copiilor, părinții aleg să finanțeze uniformele școlare, considerând că acestea ar putea reprezenta un element de siguranță, însă, nu știu cu ce ar putea uniforma să îi protejeze pe elevi în perimetrul școlii.

Ar trebui ca școala să ia măsuri împotriva elevilor care nu poarta uniformă?

Nici la acest moment uniforma nu este obligatorie. Avem Legea 35/2007 care vorbește despre ,,existența unor însemne”, însă, atât Constituția, care vorbește despre gratuitate, cât și decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a decis că uniforma este un factor de discriminare indirectă reprezintă pârghiile care ne demonstrează că acest subiect încă nu este foarte clar, iar instituțiile abilitate nu doresc să își asume niciun punct de vedere pe această temă. Credem cu tărie că elevii nu trebuie constrânși să poate uniforma școlară și orice presiune sau abuz săvârșit la adresa lor va fi contestat atât la Inspectoratele Școlare, cât și la Ministerul Educației Naționale. Este inadmisibil să avem în continuare un sistem educațional măcinat de frică și teamă, care își dorește uniformizarea elevilor și estomparea oricăror particularități sau potențiale dintre elevi.

Spuneți că pedepsirea elevilor care nu poartă uniformă este răspândită. Care este dimensiunea acestui fenomen și care sunt pedepsele cele mai comune?

Am precizat și în comunicat numărul mare de județe, unde am aflat de astfel de abuzuri și, în continuare încercăm să depistăm școli și cazuri concrete pentru a le putea face publice. Cele mai răspândite pedepse sunt reprezentate de scăderea notei la purtare, consemnarea absențelor nemotivate sau îngrădirea accesului la orele de curs. Astfel de pedepse îmi arată încă o dată dezorganizarea, irelevanța și desuetudinea unui ssitem de învățământ blocat în timp.

Pedeapsă pentru că a încălcat codul vestimentar

În ultimii ani, au existat o serie de scandaluri legate de uniformele școlare reflectate în presă. Un părinte a doi elevi de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, s-a opus vehement iniţiativei de introducere a uniformelor şcolare. Directoarea Școlii Gimnaziale 2 din comuna Valul lui Traian, a jignit o fetiță în fața colegilor săi pentru că a îndrăznit să încalce codul vestimentar și a trimis-o acasă deși avea de traversat un drum național și o cale ferată. La Colegiul Național "Liviu Rebreanu" din Bistrița elevii care nu purtau uniformă înainte erau lăsați să stea în curtea școlii, iar acum sunt trimiși acasă. Situație asemănătoare a fost semnalată și la Liceul Teoretic "Petru Cercel" din Dâmbovița, unde elevii care nu vin în uniformă nu erau lăsați să intre în școală, potrivit portalinvatamant.ro. 

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă