19.6 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialRomânia a câștigat un premiu internațional pentru un program de educaţie financiară

România a câștigat un premiu internațional pentru un program de educaţie financiară

România a fost premiată pentru programul de educaţie financiară derulat de către Banca Naţională a României şi Ministerul Educaţiei Naţionale, în cadrul proiectului internaţional „Global Money Week”.

Delegaţia României, formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi ai Băncii Naţionale a României (BNR), a primit trofeul în cadrul ceremoniei anuale a Child and Youth Finance International 2014 (CYFI), desfăşurată la sediul ONU din New York, în prezenţa ambasadorului României la ONU, Simona Miculescu.

Trofeul reprezintă recunoaşterea, la nivel mondial, a eforturilor depuse de către BNR şi MEN în domeniul educaţiei financiare a copiilor şi tinerilor din România. 

„Global Money Week” este un proiect iniţiat de organizaţia neguvernamentală CYFI, în anul 2012, care se desfăşoară anual, pe parcursul unei săptămâni. În 2014, în acest program au fost implicaţi peste 3 milioane de copii şi tineri din 118 ţări ale lumii.

„Global Money Week Award” se acordă unei singure ţări din fiecare continent, fiind cea mai importantă dintre cele trei secţiuni premiate de către CYFI. Statele nominalizate la această categorie din Europa, în 2014, au fost România, Olanda şi Albania.

În România, la activităţile desfăşurate între 10 şi 17 martie 2014, de către BNR în parteneriat cu MEN, în toate sucursalele şi agenţiile băncii centrale din ţară au participat peste 6.100 de elevi din şcoli şi licee, din 19 judeţe şi municipiul Bucureşti. Seria de evenimente derulate pe parcursul celor şapte zile s-a încheiat cu Conferinţa internaţională „Educaţia Financiară: investiţie în viitorul societăţii!”, organizată de BNR şi MEN, împreună cu CYFI, Junior Achievement România, cu sprijinul Visa Europe.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, consideră că acest trofeu a fost obţinut de către toţi copiii şi tinerii din România participanţi la „Global Money Week” şi felicită echipele de implementare formate la nivelul celor două instituţii, al inspectoratelor judeţene, agenţiilor şi sucursalelor BNR, dorind ca acest proiect, alături de alte activităţi în domeniul educaţiei financiare, să fie dezvoltat şi consolidat în anul 2015.

Cele mai citite

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Prăpăd în rândul antreprenorilor. A crescut cu 40% numărul firmelor radiate

Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ cu...

Excesul de piele de la nivelul pleoapei superioare. Cauzele și tratamentul blefaroșalazisului.

În lumea esteticii și a chirurgiei plastice, excesul de piele de la nivelul pleoapelor, cunoscut sub numele de blefaroșalazis, poate fi mai mult decât...
Ultima oră
Pe aceeași temă