20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialScandalul manualelor de clasele I și a II-a, la ușa ministrului

Scandalul manualelor de clasele I și a II-a, la ușa ministrului

Federaţia Editorilor din România (FER) consideră că rezultatele licitaţiei pentru manualele claselor I şi a II-a sunt viciate de “evaluarea inadecvată şi eronată”, fapt pentru care solicită anularea licitaţiei şi asumarea răspunderii de către cei vinovaţi.

Potrivit unui comunicat remis Mediafax, au fost utilizate criterii eliminatorii inexistente în caietul de sarcini al licitaţiei. De asemenea, unii ofertanţi au venit cu preţuri mult mai mici decât preţurile estimate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) și, astfel, au fost în măsură să ia cele mai mari punctaje la criteriul preţ. Totodată, FER a semnalat existenţa unor greşeli de calcul care au calificat eronat doi dintre câştigători. Alte critici au ca obiect tolerarea preţurilor suspecte de dumping, eliminarea abuzivă a aproape tuturor ofertelor, pe motive tehnice minore, nerespectarea calendarului asumat, dar şi netransparența cu privire la numele şi calificările evaluatorilor.

În acest context, FER apreciază că această licitaţie de manuale a fost organizată defectuos din punct de vedere managerial şi s-a dovedit prin sutele de clarificări şi contestaţii o “adevărată catastrofă administrativă”, drept pentru care solicită demisia directorului CNEE şi a ministrului Educaţiei.

Nouă proiecte de manuale şcolare pentru clasele I şi a II-a au fost selectate de Ministerul Educaţiei, după evaluarea ofertelor depuse de 21 participanţi, în urma căreia nu au fost alese proiecte pentru şapte discipline, printre care Limba modernă şi Religie.

MEN informează că va organiza o nouă procedură de achiziţii pentru loturile pentru care nu s-au depus oferte şi pentru loturile pentru care nu există încă oferte câştigătoare.

Manualele câştigătoare vor fi încărcate pe platforma www.manuale.edu.ro la 10 zile de la comunicarea rezultatelor procedurii. Cadrele didactice vor putea accesa platforma şi vor selecta acele manuale pe care doresc să le utilizeze în fiecare şcoală, iar comenzile vor fi realizate online de către unităţile de învăţământ pentru noile manuale, începând cu data de 15 august. Manualele noi vor ajunge în şcoli până la 15 septembrie 2014, mai anunţă MEN. Ministerul mai precizează că noile manuale (în format clasic şi în format digital) înlocuiesc manualele existente până la această dată.  

Cele mai citite

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă