15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSindicaliştii din educaţie mărşăluiesc prin Capitală de ziua copilului,dacă Guvernul nu găseşte...

Sindicaliştii din educaţie mărşăluiesc prin Capitală de ziua copilului,dacă Guvernul nu găseşte până joi o soluţie pentru salariile lor

Sindicaliştii din Educaţie anunţă că vor menţine graficul de proteste anunţat şi marşul programat pe 1 iunie, dacă Executivul nu va găsi până joi o soluţie acceptabilă la solicitările lor, scrie Agerpres

“Aşa cum s-a anunţat, pe 1 iunie va avea loc un marş de mare amploare în Bucureşti, pe traseul Piaţa Victoriei -Palatul Cotroceni. Dacă Guvernul găseşte până joi o soluţie acceptabilă, evident că acest lucru se poate suspenda. Dar, deocamdată, rămâne graficul aşa cum l-am stabilit”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de marţi de la Guvern. 

La rândul său, preşedintele FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a anunţat că pe 25 şi 27 mai, elevii şi cadrele didactice vor ieşi în curtea şcolii în pauza mare şi va suna clopoţelul, pentru a da un semnal că problemele Educaţiei trebuie tratate cu prioritate şi rezolvate rapid. 

“Împreună cu colegii noştri şi în urma discuţiilor pe care le-am purtat cu părinţii şi elevii, în data de 25 şi 27 mai, sub deviza Împreună pentru Educaţie, în pauza mare elevii şi cadrele didactice vor ieşi în curtea şcolii, iar clopoţelul va suna pe toată durata respectivă. Este un semnal pe care noi dorim să-l tragem în momentul de faţă Guvernului României, preşedintelui României şi celor care reprezintă o majoritate parlamentară sau fac parte din opoziţie că problemele Educaţiei trebuie tratate cu prioritate şi trebuie rezolvate rapid. Copiii noştri nu mai au răbdare să aştepte acele perioade când cineva va putea să investească în Educaţie. Există o solidaritate deplină între elevi, profesori şi părinţi. Învăţământul va trebui tratat ca un tot”, a spus Nistor. 

Sindicatele din învăţământ au revenit marţi la negocieri cu reprezentanţii Guvernului, în condiţiile în care, la sfârşitul săptămânii trecute, au refuzat propunerea premierului Dacian Cioloş de creştere a salariilor, în medie, cu 10% de la 1 august 2017. 

Liderii de sindicat au cerut membrilor Guvernului ca Ordonanţa privind salarizarea în sectorul public să se aplice nediscriminatoriu de la 1 august 2016, cel târziu 1 ianuarie 2017, la fel ca la Sănătate, şi au subliniat că nu vor accepta o diferenţă de un an în aplicarea acestui act normativ. 

O nouă întâlnire ar urma să aibă loc joi. 

Cele mai citite

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...
Ultima oră
Pe aceeași temă