12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSondaj LSRS: 29% dintre românii care studiază în străinătate vor să se...

Sondaj LSRS: 29% dintre românii care studiază în străinătate vor să se întoarcă acasă

Aproape 30% dintre românii care studiază în străinătate iau în considerare întoarcerea în țară, unde își doresc locuri de muncă unde să se poată dezvolta profesional, arată un sondaj realizat de Liga Studenților Români în Străinătate (LSRS), citat de Agerpres.

Potrivit sondajului LSRS din 2014, care a a avut peste 1.000 de respondenți, dacă proporția tinerilor români care studiază în străinătate și se gândesc să se întoarcă în țară este de 29%, proporția celor care au spus că nu vor să revină este de 39%, cu 9 procente mai mare decât rezultatul sondajului LSRS din 2012, pe aceeași temă.

Aceste cifre ar putea reflecta și criza financiară care s-a simțit în toată lumea în ultimii ani, susțin reprezentanții LSRS. Cu toate acestea, Dan Nechita, președinte organizației, a declarat că salariul mare nu este una dintre primele motivații pentru studenții care aleg să se întoarcă, ci mai degrabă oportunitățile de carieră sunt aspectul cel mai dorit de aceștia.

De asemenea, reprezentanții LSRS au subliniat faptul că o mare parte a studenților români în străinătate care se întorc în țară aleg calea antreprenoriatului.

Liga Studenților Români din Străinătate a organizat vineri cea de-a treia ediție a evenimentului de cariere "Hai Acasă!". Organizată cu sprijinul Băncii Naționale a României, ediția de anul acesta a avut loc la sediul Institutului Bancar Român. Proiectul se adresează studenților, absolvenților și tinerilor profesioniști cu experiență academică în străinătate, având drept scop crearea unei legături cu angajatorii interesați de această resursă umană pregătită la universități de prestigiu din întreaga lume. Întâlnirile dintre studenți sau absolvenți și companii românești de prestigiu continuă, după ziua de vineri, online.

Printre companiile de top implicate în acest demers se numără Asirom, Route 66, Brandient, Xerox, Deloitte, Hilti, Ernst & Young, EON, McGuire Woods.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă